Acest al doilea volum din Colecţia Reforma continuă să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. Dacă primul volum cuprindea patru lucrări fundamentale pentru direcţia gândirii reformatorului german, critice pentru declanşarea Reformei, în prezentul volum sunt incluse opt lucrări care vizează în principal relaţia dintre schimbarea de mentalitate adusă de Reformă şi implicaţiile sociale ale acesteia. Luther şi-a pus întrebarea: "Ce consecinţe practice va avea învăţătura despre justificarea credinciosului prin credinţă?" Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice şi spirituale referitoare la viaţa socială şi bisericească, din care s-a selectat materialul acestui volum.
Durata de livrare: 24 ore

Dr. Martin Luther (1483-1546); născut în Eisleben, Germania, devine călugar în 1505 şi preot în 1507; din 1508 este profesor la Universitatea din Wittenberg; în 1517 afişează Cele nouăzeci şi cinci de teze; este excomunicat în 1520, iar în 1521, chemat la Dieta din Worms; între 1521-1534 traduce Biblia în limba germană, traducere care rămîne pînă în zilele noastre cea mai cunoscută în această limbă.
Editura: Logos
Numar de pagini: 346
ISBN: 978-9733-9212-78-6
Dimensiune coperta: 16 x 23 cm
Tip coperta: cartonata
Traducere: Petru Forna
Comparare
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.