Hristosul preeminent: Imutabila și splendida Evanghelie a lui Dumnezeu

Paul Washer
15,00 RON
Biblia prezintă într-un mod atrăgător excelența extraordinară a veștii bune prin Isus. Dragostea lui Dumnezeu impune ca această Evanghelie să fie auzită, iar Washer detaliază conținutul ei esențial, arată cum a rămas aceeași de-a lungul istoriei și cum aceeași Evanghelie a lui Isus Hristos este preeminentă în revelație, salvare, sfințire, studiu, proclamare și în lauda noastră. Î
In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786306643035 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
Biblia prezintă într-un mod atrăgător excelența extraordinară a veștii bune prin Isus. Dragostea lui Dumnezeu impune ca această Evanghelie să fie auzită, iar Washer detaliază conținutul ei esențial, arată cum a rămas aceeași de-a lungul istoriei și cum aceeași Evanghelie a lui Isus Hristos este preeminentă în revelație, salvare, sfințire, studiu, proclamare și în lauda noastră. În timp ce tendința noastră umană este de a vedea nevoile noastre ca fiind centrale, Washer ne îndeamnă să nu neglijăm o Evanghelie care este atât de nespus de măreață, și să-L căutăm cu zel pe Hristos în această Evanghelie.

Cuprins

1. Un prolegomene
2. O scuză
3. Conținutul esențial al Evangheliei
4. Aceeași Evanghelie de-a lungul veacurilor
5. Preeminența Evangheliei
6. Preeminenta revelație a lui Dumnezeu
7. Preeminentul mesaj al salvării
8. Preeminentul mijloc de sfințire
9. Preeminentul subiect de studiu
10. Preeminentul subiect de predicare
11. Preeminentul subiect de laudă
12. O avertizare față de neglijarea Evangheliei
13. Îndemn final

Fragment sugestiv

Adevărata cunoaștere a Evangheliei nu se măsoară prin numărul de informații pe care le-am acumulat despre Evanghelia lui Hristos, ci prin asemănarea noastră cu Hristosul Evangheliei.

Nenumăratele daruri temporare pe care Dumnezeu le oferă poporului Său trebuie primite cu mulțumire. Dar cel mai mare dintre acestea este un fir de praf în comparație cu singurul Său Fiu născut. Darul a o mie de lumi e un gunoi în comparație cu Hristos. Din acest motiv, John Flavel ne avertizează: „O, băgă de seamă, ca nu cumva praful lumii, intrând în ochii tăi, să te orbească atât de tare încât să nu mai vezi frumusețea lui Hristos și nevoia de El”.

După ce mi-am consumat toată puterea și am cercetat până la capătul abilităților mele, recunosc că nu am descoperit aproape nimic în comparație cu ceea ce rămâne de văzut. Când cercetez adevărurile Evangheliei despre care am scris în aceste pagini, sunt constrâns să strig împreună cu Iov: „Și acestea sunt doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi” (Iov 26:14)! Când revizuiesc felul în care am prezentat aceste adevăruri sunt constrâns din nou să mărturisesc împreună cu Iov: „Da, am vorbit fără să înțeleg de minuni care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep” (42:3).


Recenzii

Mă tem că în biserica vizibilă de astăzi, gloria și valoarea Evangheliei este prea adesea subestimată și prea puțin apreciată. Sunt recunoscător pentru glasul și stiloul lui Paul Washer, care este în contrast izbitor cu superficialitatea flecară a generației noastre. El înțelege și rămâne consacrat preeminenței și valorii Evangheliei, și scrie despre ea cu pasiune și claritate. Îmi place ce a făcut el în această carte: explică cu multă măiestrie Evanghelia, descriind moștenirea ei incredibilă, demonstrând valoarea ei inestimabilă, și argumentând convingător pentru a da Evangheliei locul ei de drept – primul loc – în studiul, conversația, părtășia și închinarea creștinilor individuali și a bisericii în mod colectiv. Eu am scris câteva cărți în care am explicat, am apărat și am proclamat Evanghelia. Paul Washer sumarizează toate acestea cu dibăcie în această mică carte bogată care merită și ar trebui citită de fiecare creștin căruia îi pasă de gloria lui Dumnezeu.

-- John MacArthur

Aici Paul Washer este pe culmi, prezentând cel mai măreț subiect care poate fi expus – preeminența lui Isus Hristos. În aceste pagini fascinante, Washer demonstrează că persoana și lucrarea lui Isus Hristos este alfa și omega, suma și esența mesajului Evangheliei. Citește această carte cu atenție, căci aici vei găsi cel mai important adevăr care s-a auzit vreodată.

-- Steven J. Lawson

După cum fiecare credincios știe, Hristos trebuie să fie ori totul, ori nimic pentru noi. Și aceasta din pricina a ceea ce este El ca Dumnezeu-Om infinit de glorios, și a mântuirii nespus de minunate pe care El a obținut-o pentru noi. Paul Washer a făcut o treabă excelentă arătându-ne aceste realități care îți taie respirația în această carte plină de Scriptură și ancorată în istorie. Te va lăsa închinându-te înaintea lui Dumnezeu în timp ce sufletul tău va fi saturat într-un mod proaspăt cu bogățiile nepătrunse ale lui Isus Hristos!

-- Conrad Mbewe

Ucenicii L-au văzut pe Isus strălucind ca soarele pe Muntele Transfigurării. Astăzi, noi vedem gloria lui Hristos strălucind în Evanghelie. Paul Washer ne ridică ochii ca să privim la supremația Evangheliei pentru viața și slujirea creștină. Citând din înțelepciunea marilor predicatori și învățători din trecut, Washer oferă un ospăț pentru suflet și un îndemn puternic de a rămâne cu ochii ațintiți spre Evanghelie în tot ceea ce facem.

-- Joel R. Beeke

An aparitie: 2024

Editura: Perla Suferintei

Numar de pagini: 122

Dimensiune coperta: 13 x 20 cm

ISBN: 978-630-6643-03-5

Tip coperta: brosata

Traducere:

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!