Toți ne dorim să știm ce ne așteaptă de cealaltă parte a morții; avem însă dovezi solide care să ne arate că există viață după moarte?
Cu ajutorul experienței sale ca jurnalist de investigație, Lee Strobel cercetează unul dintre cele mai controversate subiecte ale vremurilor noastre, oferindu-ne acest studiu deosebit de intensiv și convingător.
Vom lua parte la conversații fascinante cu oameni de știință și cu experți respectați – un expert în neurologie de la universitatea Cambridge, un cercetător care a studiat peste o mie de relatări despre experiențe aproape de moarte și un filosof ateu care s-a convertit la creștinism – prin care Strobel ne va prezenta dovezi convingătoare că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței noastre, ci trecerea spre o lume fascinantă. Vom studia și relatările biblice, cu ajutorul cărora autorul ne dezvăluie ce ne așteaptă dincolo de momentul în care ne vom da ultima suflare și ne răspunde la întrebări precum:
Există viață după moarte?
Cum arată raiul?
Cum ne vom petrece timpul în rai?
Ce înseamnă că Îl vom vedea pe Dumnezeu față-n față?
Strobel abordează echilibrat subiectul, acordând atenție și alternativei iadului și raționamentului din spatele chinului veșnic și cercetând cu atenție idei precum reîncarnarea, universalismul, afirmațiile de exclusivitate ale lui Cristos, dar și alte chestiuni legate de viața de dincolo de moarte. Autorul ne oferă o frântură vulnerabilă a vieții sale, relatându-ne întâmplarea care l-a dus cu ani în urmă la un pas de moarte și vorbindu-ne despre felul în care realitatea morții ne poate influența viața și credința.
Vă invităm să vă alăturați autorului în această călătorie de descoperire a unei vieți viitoare pe deplin credibilă și absolut captivantă.
LEE STROBEL, ateul convertit la creştinism, este jurnalist şi fost editor juridic la Chicago Tribune. Cele peste patruzeci de cărți scrise, vândute în peste zece milioane de exemplare, l-au propulsat în lista de bestseller-uri a New York Times, fiind recunoscut în mediul secular drept unul dintre cei mai populari apologeți ai comunității evanghelice.
În prezent, conduce departamentul de Evanghelizare şi Apologetică Aplicată al Universității Creștine din Colorado. Este căsătorit de aproape cincizeci de ani cu Leslie şi trăiesc în Colorado. Află mai multe despre el vizitând www.leestrobel.com.