Printr-un studiu detaliat asupra vieţii lui Isus ai ocazia să descoperi cele mai testate principii ale tuturor timpurilor pentru rolul tău de conducător în viaţă.
După ce ani de-a rândul Ken Blanchard şi Phil Hodges au privit rolul de conducere din perspectiva lumii, Ken şi Phil şi-au adâncit privirile în Scriptură, din care au dobândit mult mai multă înţelepciune decât şi-ar fi putut imagina. Urmând traiectoria cărărilor vechi (Ieremia 6:16) şi învăţând cum să conduci ca şi Isus, vei face o schimbare în viaţa ta şi în vieţile celor asupra cărora exerciţi influenţă.Să luăm LECTII de la MODELUL SUPREM de cârmuire al tuturor timpurilor.
Ken Blanchard, bine-cunoscut autor, conferenţiar şi consultant în afaceri, a studiat pe tema conducerii mai bine de treizeci de ani, iar astăzi este convins că Isus din Nazaret reprezintă modelul suprem de conducere al tuturor timpurilor.Phil Hodges, cu o experienţă de peste treizeci de ani în roluri de conducere din America, a cunoscut atât efectele unei conduceri bune, cât şi pe cele ale unei conduceri ineficiente. Acum ştie că o cârmuire după modelul lui Isus este singurul răspuns la problemele familiilor, bisericilor, companiilor şi comunităţilor.
Una dintre marile probleme ale lumii contemporane este egocentrismul, dragostea de sine -- lideri care cred ca oamenii exista doar pentru beneficiul lor. In contrast, Isus a lasat un model de slujire, dandu-Se pe Sine ca exemplu. El a spus: "Am venit sa slujesc, nu sa fiu slujit." Chiar si dupa 2000 de ani, Isus are miliarde de urmasi, lucru care dovedeste faptul ca El este Liderul tuturor timpurilor. Nimeni nu a ajuns vreodata in asemanare deplina cu El. Iata un motiv care sa te provoace sa inveti sa slujesti ca si El. El este exemplul perfect de slujire. Trebuie sa citesti aceasta carte!
-- Rick Warren, autorul cartii The Purpose Driven Life --Viata condusa de scopuri Numit unul dintre cei 25 mari lideri ai U.S. (U.S: News and World Report)
Iti va fi greu sa gasesti oameni mai capabili decat Ken Blanchard care sa scrie despre acest subiect. Numele lui preferat este Isus, iar verbul lui preferat este a sluji. Ingaduie-i sa faca si pentru tine ceea ce a facut pentru mine si pentru milioane de oameni -- sa te ajute sa slujesti ca si Isus.
-- Max Lucado, pastor la Oak Hills Church
Aceasta carte prezinta o cale pe care sa o urmezi zi de zi. Este o carte care te invata cum sa iti traiesti credinta fara sa cartesti sau sa jignesti. Alege sa pasesti pe calea pe care o prezinta si vei fi schimbat in intregime.
-- Bob Buford, autor al cartii Halftime and Finishing Well, fondator al organizatiei Leadership Network
Carmuiti ca si Isus il va ajuta pe omul de afaceri sa-si arate credinta si marturia prin fapte precum si sa-si ridice standardul de viata moral.
-- Tom Muccio, CEO BioBased Technologies, Presedinte la Global Customer Teams, Proctor & Gamble (pensionat)
Carmuiti ca si Isus ia conceptul de slujire si il prezinta atat de simplu incat sa poata fi implementat intr-un mod corect. Ideea ca slujirea face referire la gandire, la inima si la maini te ajuta sa intelegi de ce viziunea, caracterul si implementarea sunt atat de importante pentru a atinge o performanta in slujire. Daca vei citi astazi aceasta carte vei face primul pas spre liderul desavarsit de maine.
-- Zig Ziglar, autor/ mentor
CUPRINS
Cuvinte de multumire
Introducere: Chemare la carmuire dupa modelul lui Isus
Capitolul 1 -- Pe cine alegi sa urmezi? Cum vei conduce?
Capitolul 2 -- Inima unui lider slujitor
Capitolul 3 -- Gandirea liderului slujitor
Capitolul 4 -- Mainile liderului slujitor
Capitolul 5 -- Obiceiurile liderului slujitor
Capitolul 6 -- De ce sa carmuiesc ca si Isus
Capitolul 7 -- Pasii urmatori pentru a carmui ca si Isus
Note