Durata de livrare: 24-48 ore
Carte recomandată de dr. Simona Tivadar
Am cumpărat o ediţie mai veche a acestei cărţi acum aproape 20 de ani, la Paris, și nu doar din interes profesional. Cred sincer că ar trebui să fie consultată periodic de fiecare om de pe planetă! De ce? Pentru că, vrând, nevrând, înghițim suplimente alimentare permanent: din produsele îmbogățite cu microelemente sau vitamine – de la lactate la pâine –, din ceaiuri, din vin sau bere. Ori ni le cumpărăm chiar noi sub formă de pastile care ne promit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de boli. Este nevoie de informație simplă, concisă și nepărtinitoare – oferită însă de profesioniști, precum autorii volumului de faţă – ca să știm exact când ne sunt necesare aceste suplimente. Sau ca să știm să le folosim adecvat vârstei, sexului, activității fizice ori afecțiunilor pe care le avem. Ca să ne putem bucura de miracolele naturii fără să credem, cu naivitate, că orice e „natural“ este necondiționat bun, folositor şi fără efecte adverse.
Vă sfătuiesc, aşadar, să cumpărați și voi această carte: veți avea un doctor deștept mereu la îndemână și nu veţi risca nici să cădeți pradă escrocilor sau reclamelor la limita minciunii, nici să vă faceți mai mult rău decât bine consumând vitamine, minerale, extracte de plante, tincturi sau ceaiuri „miraculoase“ ; în schimb, veţi afla cum să vă ajutaţi corpul și mintea să rămână tinere și sănătoase.
— Dr. SIMONA TIVADAR
LUC CYNOBER este farmacist, profesor de nutriţie la Facultatea de Farmacie Paris‑Descartes, şeful serviciului de biochimie al spitalelor Cochin şi Hôtel‑Dieu din Paris. Este membru titular al Academiei de Farmacie şi membru corespondent al Academiei de Medicină. De asemenea, e redactor‑şef al revistei Current Opinion in Clinical Nutrition and Metabolic Care.
JACQUES FRICKER este medic nutriţionist, autor al unor cărţi despre nutriţie şi slăbit care se bucură de mare succes în rândurile publicului larg odată cu apariţia bestsellerului Le Guide du bien maigrir. Cercetător la INSERM, apoi nutriţionist la spitalul parizian Bichat, predă la mai multe facultăţi de medicină.
Editura: Humanitas
Numar de pagini: 296
ISBN: 978‑973‑50‑6866-0
Dimensiune coperta: 13x20 cm
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2020
Traducere: Nicoleta Neagoe