Bibliotecara de la Auschwitz

Pentru romanul Bibliotecara de la Auschwitz, ziaristul si scriitorul aragonez Antonio G. Iturbe a obtinut premiul Troa Libros, acordat de Fundatia Troa.

Juriul i-a acordat premiul in unanimitate pentru ,,calitatea sa literara si pentru valorile pe care le cuprinde". Conform membrilor juriului, ,,romanul se potriveste perfect cerintelor premiului: este foarte bine scris si documentat si reprezinta un omagiu adus cartilor. O lectie de supravietuire si o dovada ca speranta nu trebuie sa lipseasca niciodata din vietile noastre".

Cartea se bazeaza pe povestea adevarata a unei supravietuitoare a lagarului de concentrare nazist, Dita Kraus, care traieste acum in Israel si cu care autorul a luat legatura in cursul investigatiilor pe care le-a facut pentru realizarea romanului.

Antonio G. Iturbe ne propune o poveste fantastica si plina de speranta, pe care a stiut sa o transforme intr-un roman tulburator si pasionant, Bibliotecara de la Auschwitz, dupa patru ani de cercetari si calatorii in care s-a confruntat cu indoieli, ipoteze si multe emotii.

     Fragment din romanul "Bibliotecara de la Auschwitz" de Antonio G. Iturbe:

    „Hirsch sta, pe un scaun, redactand unul dintre rapoartele sale sau planificand o mica liga, de volei. Ii cere voie sa-i vorbeasca, iar el se intoarce sa o priveasca cu chipul sau senin si cu acel zambet despre care nimeni nu stie ce inseamna.
    — Spune, Edita.
    — Trebuie sa aflati. Doctorul Mengele banuieste ceva in ceea ce ma priveste, poate in legatura cu biblioteca. Asta s-a intamplat dupa inspectie. M-a oprit pe lagerstrasse. Si-a dat intr-un fel seama ca eu ascundeam ceva. M-a amenintat ca ma va supraveghea indeaproape si am impresia ca ma observa.
    Hirsch se ridica de pe scaun si, cu o expresie incordata, se plimba prin camera vreo jumatate de minut. In cele din urma, se opreste si ii vorbeste Ditei privind-o in ochi.
    — Mengele observa pe toata lumea.
    — Mi-a zis ca ma va pune pe o masa de autopsie si ma va spinteca.
    — Ii plac autopsiile, se amuza, facand asa ceva. Si dupa, ce spune asta se lasa o tacere stanjenitoare.
    — O sa ma destituiti din postul meu de bibliotecara, nu-i asa? Stiu ca e spre binele meu...
    — Tu vrei sa-ti parasesti postul?
    Privirea lui Fredy straluceste. Brusc, i s-a aprins acel beculet despre care el spune ca il avem cu totii in interiorul nostru. Si Ditei i se aprinde beculetul ei, pentru ca electricitatea lui Hirsch este molipsitoare.
    — Nici vorba!
    Fredy Hirsch aproba, dand din cap, ca si cum ar spune: „Stiam".
    — Atunci vei ramane in postul tau. Desigur ca, reprezinta un risc, dar suntem in razboi, chiar daca, uneori aici unii uita asta. Suntem soldati, Edita. Sa nu-i crezi pe acei pesimisti care spun ca ne aflam in spatele frontului si lasa bratele jos. Este o minciuna. Pe timp de razboi, fiecare avem frontul nostru. Acesta este al nostru si trebuie sa luptam pana la final.
    — Si in ceea ce-l priveste pe Mengele?
    — Un bun soldat trebuie sa fie prudent. Si cu Mengele trebuie sa fim foarte precauti, nu se stie niciodata cu exactitate ce gandeste. Uneori iti zambeste si pare ca o face cu afectiune, dar imediat devine serios si cand te priveste simti un frig care-ti ingheata, matele. Daca ar avea o banuiala, temeinica, despre tine, ai fi deja moarta. Dar nu se stie niciodata, ce-i poate trece prin cap. Asa ca e mai bine sa nu te vada, sa nu te auda, sa nu te miroasa.”