![Sfaturi pentru predicatori [1]](https://gomagcdn.ro/domains/gramma.ro/files/product/original/1322585949_sfaturi_01-814-3723.jpg "Sfaturi pentru predicatori [1]")
Maretul obiectiv al predicatorului crestin este gloria lui Dumnzeu.
Cod Produs:
1703
Ai nevoie de ajutor?
0749105923
- Descriere
- Caracteristici
- Review-uri (0)
Maretul obiectiv al predicatorului crestin este gloria lui Dumnzeu. Fie ca sufletele sunt convertite, fie ca nu, daca Isus Cristos este predicat cu credinciosie, predicatorul nu s-a ostenit degeaba, pentru ca el este o mireasma dulce inaintea lui Dumnezeu, atat pentru cei care sunt pe calea pierzari, cat si pentru cei ce sunt pe calea mantuirii.
Totusi, ca regula, Dumnezeu ne-a trimis sa predicam pentru ca, prin Evanghelia lui Isus Cristos, fiii oamenilor sa poata fi impacati cu El. Sunt cazuri in care un propovaduitor al neprihanirii, precum Noe, poate sa se trudeasca mult, si totusi sa n-aduca pe nimeni, in afara cercului propriei sale familii, in arca salvarii; sau altul, precum Ieremia, poate plange zadarnic pentru o natiune nepocaita; dar, in cea mai mare parte, lucrarea de predicare are ca scop mantuirea ascultatorilor...
Este datoria noastra sa semanam chiar si in locurile stancoase, unde nici un fruct nu rasplateste truda noastra; dar, totusi, suntem hotarati sa cautam recolta si sa plangem daca aceasta nu apare la vremea ei.
Predat lui Isus Hristos
Spugeon era un vorbitor captivant, care atrăgea mulţimi iar într-o împrejurare a mărturisit că el nu avea decât o singură ţintă: „Lua textul pentru predică şi mergea direct la cruce cu el.” Avea o singură dorinţă care ardea în inima lui – să vadă oamenii venind prin credinţă la Isus Hristos. Tot el a explicat: „Mântuiea credinţei este legătura directă cu Hristos – acceptându-L, primindu-L şi odihnindu-ne doar în El pentru justificarea noastră, pentru sfinţirea noastră şi pentru viaţa veşnică prin puterea harului lui Dumnezeu”. El a fost un model de viaţă predată prin devotarea sa faţă de Scriptură, prin viaţa sa de rugăciune şi printr-o trăire evlavioasă. Toate acestea l-au făcut să predice cu putere înaintea oamenilor.
Cu toate acestea, Spurgeon avea o slăbiciune – sănătatea în trup. Un om învăţat a scris despre el: „Probabil este corect să afirmi că Spurgeon, pentru că era predicator, nu îi lipsea nimic, cu excepţia sănătăţii. Dar el suferea în mod repetat de indispoziţie, iar uneori cădea în depresii serioase. De asemenea a suferit de gută reumatică, care i-a luat viaţa la vârsta de cincizeci şi şapte de ani.” Prin toate aceste încercări fizice extrem de dureroase, Charles Spurgeon a învăţat o lecţie cu privire la predarea sa ca şi creştin, pe care prea puţini îndrăznesc să o accepte.
Predica sa, „Durerea şi bucuria creştinilor”, a fost scrisă ca rezultat al suferinţelor sale fizice. Iată câteva cuvinte din această predică: „Duhul meu era îngropat aşa de adânc, încât am plâns ca un copil aproape o oră, neştiind de ce.” El era convins că în viaţa fiecăruia sunt perioade în care durerea şi apăsarea inimii sunt imperios necesare. „Deznădejdea nu este o virtute; cred că este un cusur. Cu toată sinceritatea spun că îmi este ruşine de mine pentu că deseori cad în disperare, dar sunt ferm convins că singurul remediu este credinţa sfântă în Dumnezeu.”
Chemarea fiecăruia de a se preda
Suferinţa ne înzestrează cu tot ceea ce avem nevoie pentru a fi folosiţi de Dumnezeu. Aceasta arde eul din noi care deseori cere atenţie. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la o predare totală lui Isus Hristos prin credinţă. Când facem cu adevărat acest lucru, frustrările, temerile, durerile, indignările, sentimentele de izolare îşi pierd puterea; iar Hristos poate să fie cu adevărat Domn peste toate. Abia atunci vom putea, asemeni lui Charles Haddon Spurgeon, să păşim pe un tărâm adânc, ascuns al maturităţii spirituale pe care nu am putut să ni-l imaginăm vreodată.
Spurgeon a spus: „Aş merge în adâncuri de o sută de ori pentru a înveseli un suflet deprimat. Este bine pentru mine că am fost chinuit şi profund tulburat pentru ca acum să pot spune un cuvânt la vreme potrivită celui care este împovărat.”
În ultima sa predică, din 7 Iunie 1891, născută dintr-o durere extrem de adâncă, Charles Spurgeon a spus celor adunaţi: „El [Isus Hristos] este cel mai generos căpitan. Dintre cei mai aleşi prinţi, nimeni nu este ca El.
Întotdeauna El este în primul rând la război, este în cea mai neagră parte a bătăliei. Atunci când bate vântul, El întotdeauna stă în partea pustie a dealului. Încărcătura cea mai grea a crucii este pe umerii Lui. ”
„Dacă ne spune să purtăm o povară, o poartă şi El împreună cu noi. Dacă există ceva care să superabunde în bunătate, în tandreţe, în nobleţe, în îndurare şi imens mai mult decât atât, în dragoste, atunci întotdeauna se va găsi deplin în El.”
„Peste patruzeci de ani L-am slujit pe El, binecuvântat să fie Numele Lui! Nu am avut decât dragoste pentru El. Aş fi bucuros să mai continui alţi patruzeci de ani în această slujbă preţioasă aici jos, dacă Îi face plăcere Lui. Lucrarea Sa este viaţă, pace, bucurie. Oh, dacă aţi intra fară să întârziaţi în această lucrare. Dumnezeu să te ajute să te înrolezi sub drapelul lui Isus chiar astăzi! Amin. ”
Totusi, ca regula, Dumnezeu ne-a trimis sa predicam pentru ca, prin Evanghelia lui Isus Cristos, fiii oamenilor sa poata fi impacati cu El. Sunt cazuri in care un propovaduitor al neprihanirii, precum Noe, poate sa se trudeasca mult, si totusi sa n-aduca pe nimeni, in afara cercului propriei sale familii, in arca salvarii; sau altul, precum Ieremia, poate plange zadarnic pentru o natiune nepocaita; dar, in cea mai mare parte, lucrarea de predicare are ca scop mantuirea ascultatorilor...
Este datoria noastra sa semanam chiar si in locurile stancoase, unde nici un fruct nu rasplateste truda noastra; dar, totusi, suntem hotarati sa cautam recolta si sa plangem daca aceasta nu apare la vremea ei.
Despre Charles Haddon Spurgeon
Predicatorul baptist dinAnglia a schimbat imaginea creştinismului evanghelic prin expresivitatea predicilor sale încărcate emoţional. Astăzi, după o sută de ani de la moartea sa, Charles Spurgeon este autorul creştin cu cele mai multe materiale publicate, dintre toţi câţi au murit sau încă trăiesc.
Spurgeon s-a născut în Anglia, anul 1834, într-o zonă dinEssex unde era o împotrivire mare faţă de protestantism. Eroii lui Spurgeon erau protestanţi neînfricaţi care au acceptat să fie duşi la rug pentru credinţa lor şi puritani plini de îndrăzneală, asemeni lui John Bunyan, care au fost închişi pentru credinţa lor.
În 1850, la vârsta de cincisprezece ani, a fost convertit. Într-o zi, pe când se grăbea să ajungă la o întâlnire planificată, o furtună de zăpadă l-a forţat să se adăpostească într-o biserică mică dintr-un sat. Acolo, Dumnezeu i-a deschis inima să primească mesajul mântuirii.
Spurgeon a relatat: „Predicatorul citea din Isaia 45:22, <> Personal, nu aveam nevoie de absolut nimic altceva decât de acest text. Apoi s-a oprit, şi-a îndreptat atenţia înspre balcon, acolo unde erau eu, şi a spus: <> ….şi apoi a strigat: <> N-aş putea să vă spun niciodată în cuvinte cum a fost, dar eu abia am văzut pe cel care vorbea şi la fel, abia înţelegeam ce trebuia să cred. În drum spre întoarcere de la această mică casă de rugăciune, mă uitam cum ninge şi mă gândeam că fiecare fulg de zăpadă vorbea cu mine şi-mi spunea despre iertarea care am aflat-o, pentu că eram alb ca zăpada prin harul lui Dumnezeu.”
În 1851 a predicat pentru prima dată. Încă de la începutul lucrării sale, stilul şi îndemânarea sa s-au dovedit a fi cu mult deasupra normalului şi obişnuitului. Înflăcărarea sa de la amvon, i-a câştigat titlul de „tânărul pedicator minune” şi „prinţul predicatorilor”. Mai târziu, a pus bazele unui colegiu pentru pastori, care şi astăzi îşi desfăşoară activitatea în South Norwood,Anglia .
Predicatorul baptist din
Spurgeon s-a născut în Anglia, anul 1834, într-o zonă din
În 1850, la vârsta de cincisprezece ani, a fost convertit. Într-o zi, pe când se grăbea să ajungă la o întâlnire planificată, o furtună de zăpadă l-a forţat să se adăpostească într-o biserică mică dintr-un sat. Acolo, Dumnezeu i-a deschis inima să primească mesajul mântuirii.
Spurgeon a relatat: „Predicatorul citea din Isaia 45:22, <> Personal, nu aveam nevoie de absolut nimic altceva decât de acest text. Apoi s-a oprit, şi-a îndreptat atenţia înspre balcon, acolo unde erau eu, şi a spus: <> ….şi apoi a strigat: <> N-aş putea să vă spun niciodată în cuvinte cum a fost, dar eu abia am văzut pe cel care vorbea şi la fel, abia înţelegeam ce trebuia să cred. În drum spre întoarcere de la această mică casă de rugăciune, mă uitam cum ninge şi mă gândeam că fiecare fulg de zăpadă vorbea cu mine şi-mi spunea despre iertarea care am aflat-o, pentu că eram alb ca zăpada prin harul lui Dumnezeu.”
În 1851 a predicat pentru prima dată. Încă de la începutul lucrării sale, stilul şi îndemânarea sa s-au dovedit a fi cu mult deasupra normalului şi obişnuitului. Înflăcărarea sa de la amvon, i-a câştigat titlul de „tânărul pedicator minune” şi „prinţul predicatorilor”. Mai târziu, a pus bazele unui colegiu pentru pastori, care şi astăzi îşi desfăşoară activitatea în South Norwood,
Predat lui Isus Hristos
Spugeon era un vorbitor captivant, care atrăgea mulţimi iar într-o împrejurare a mărturisit că el nu avea decât o singură ţintă: „Lua textul pentru predică şi mergea direct la cruce cu el.” Avea o singură dorinţă care ardea în inima lui – să vadă oamenii venind prin credinţă la Isus Hristos. Tot el a explicat: „Mântuiea credinţei este legătura directă cu Hristos – acceptându-L, primindu-L şi odihnindu-ne doar în El pentru justificarea noastră, pentru sfinţirea noastră şi pentru viaţa veşnică prin puterea harului lui Dumnezeu”. El a fost un model de viaţă predată prin devotarea sa faţă de Scriptură, prin viaţa sa de rugăciune şi printr-o trăire evlavioasă. Toate acestea l-au făcut să predice cu putere înaintea oamenilor.
Cu toate acestea, Spurgeon avea o slăbiciune – sănătatea în trup. Un om învăţat a scris despre el: „Probabil este corect să afirmi că Spurgeon, pentru că era predicator, nu îi lipsea nimic, cu excepţia sănătăţii. Dar el suferea în mod repetat de indispoziţie, iar uneori cădea în depresii serioase. De asemenea a suferit de gută reumatică, care i-a luat viaţa la vârsta de cincizeci şi şapte de ani.” Prin toate aceste încercări fizice extrem de dureroase, Charles Spurgeon a învăţat o lecţie cu privire la predarea sa ca şi creştin, pe care prea puţini îndrăznesc să o accepte.
Predica sa, „Durerea şi bucuria creştinilor”, a fost scrisă ca rezultat al suferinţelor sale fizice. Iată câteva cuvinte din această predică: „Duhul meu era îngropat aşa de adânc, încât am plâns ca un copil aproape o oră, neştiind de ce.” El era convins că în viaţa fiecăruia sunt perioade în care durerea şi apăsarea inimii sunt imperios necesare. „Deznădejdea nu este o virtute; cred că este un cusur. Cu toată sinceritatea spun că îmi este ruşine de mine pentu că deseori cad în disperare, dar sunt ferm convins că singurul remediu este credinţa sfântă în Dumnezeu.”
Chemarea fiecăruia de a se preda
Suferinţa ne înzestrează cu tot ceea ce avem nevoie pentru a fi folosiţi de Dumnezeu. Aceasta arde eul din noi care deseori cere atenţie. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la o predare totală lui Isus Hristos prin credinţă. Când facem cu adevărat acest lucru, frustrările, temerile, durerile, indignările, sentimentele de izolare îşi pierd puterea; iar Hristos poate să fie cu adevărat Domn peste toate. Abia atunci vom putea, asemeni lui Charles Haddon Spurgeon, să păşim pe un tărâm adânc, ascuns al maturităţii spirituale pe care nu am putut să ni-l imaginăm vreodată.
Spurgeon a spus: „Aş merge în adâncuri de o sută de ori pentru a înveseli un suflet deprimat. Este bine pentru mine că am fost chinuit şi profund tulburat pentru ca acum să pot spune un cuvânt la vreme potrivită celui care este împovărat.”
În ultima sa predică, din 7 Iunie 1891, născută dintr-o durere extrem de adâncă, Charles Spurgeon a spus celor adunaţi: „El [Isus Hristos] este cel mai generos căpitan. Dintre cei mai aleşi prinţi, nimeni nu este ca El.
Întotdeauna El este în primul rând la război, este în cea mai neagră parte a bătăliei. Atunci când bate vântul, El întotdeauna stă în partea pustie a dealului. Încărcătura cea mai grea a crucii este pe umerii Lui. ”
„Dacă ne spune să purtăm o povară, o poartă şi El împreună cu noi. Dacă există ceva care să superabunde în bunătate, în tandreţe, în nobleţe, în îndurare şi imens mai mult decât atât, în dragoste, atunci întotdeauna se va găsi deplin în El.”
„Peste patruzeci de ani L-am slujit pe El, binecuvântat să fie Numele Lui! Nu am avut decât dragoste pentru El. Aş fi bucuros să mai continui alţi patruzeci de ani în această slujbă preţioasă aici jos, dacă Îi face plăcere Lui. Lucrarea Sa este viaţă, pace, bucurie. Oh, dacă aţi intra fară să întârziaţi în această lucrare. Dumnezeu să te ajute să te înrolezi sub drapelul lui Isus chiar astăzi! Amin. ”
Editura: Stephanus
Numar de pagini: 2011
ISBN: 973-9174-86-8
Dimensiune coperta: 15 x 20 cm
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2011
Traducere: Monica Dan; Cristina Badea
Produse similare
Arta predicarii
Cu Dumnezeu in subterana
Costul uceniciei
Pastorind o inima de copil
Printesa si goblinii
In cautarea lui Dumnezeu
Vocația uceniciei
C.S. Lewis: O viata
La rascruce de vanturi
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.