Autoarea binecunoscutului roman „Pași spre cer”, Elizabeth Prentiss, a adus la viață o altă poveste emoționantă și încărcată de povețe. Tânărul Herman, băiatul unei familii sărace, care trăiește în regiunea munților Pădurea Neagră din Germania, se pare că este ales de Dumnezeu pentru propovăduirea Evangheliei. Drumul spre împlinirea destinului său este însă dificil, plin de obstacole, pericole și dezamăgiri. Va reuși să treacă peste tot ce întâlnește și să devină ceea ce Dumnezeu l-a chemat să fie?
Pornim împreună pe urmele unui băiat aflat în palmele lui Dumnezeu. Încet, dar sigur, el este purtat de la copilărie la viața de adult tânăr, dinspre zbuciumul adolescenței spre slujba la care îl rânduise Dumnezeu, cea de propovăduitor al Evangheliei. Cu toții ne putem identifica ușor cu povestea lui Herman, pentru că noi toți suntem pe drumul acesta al devenirii, al creșterii spre folosul Împărăției lui Dumnezeu.