Durata de livrare: 24-48 ore
Și fetele și băieții sunt creați după chipul lui Dumnezeu, fiind asemănători în multe feluri, dar și diferiți în altele. Ei sunt diferiți nu doar fizic, ci și prin darurile speciale și înclinațiile specifice cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Micuța Grace învață de la părinții ei aceste adevăruri esențiale de importanță: Este bine să fii băiat. Și este bine să fii fată. Să te asemeni cu Dumnezeu și cu însușirile Lui, așa cum El te-a creat. Să nu-ți dorești să fii altceva. Dar să nici nu crezi că ești mai bun decât ceilalți. Să fii ceea ce El te-a creat. Atunci vei fi fericit sau fericită și te vei bucura și de ceea ce sunt ceilalți.
Alături de micuța Grace, toți băieții și toate fetele au nevoie să înțeleagă aceste lucruri.
Autor:
Agnia este autoarea seriei de cărți pentru copii „Discuții deschise în familie”, care abordează teme de educație sexuală din perspectivă creștină. Împreună cu soțul ei, Mădălin, conduc Asociația Eliberati prin Adevăr, prin intermediul căreia adresează subiecte de interes actual din domeniul consilierii biblice, al adolescenților și al educației la domiciliu.
Ilustrator:
Alexandra Cahnița, născută în Timișoara, a studiat grafică în cadrul Liceului de Arte Plastice și Facultății de Arte și Design din Timișoara. Împreună cu soțul ei, au doi copii. A început să ilustreze cărți după ce a devenit mamă și își dorește să folosească talentul dat de Dumnezeu cu credincioșie, realizând lucrări care inspiră, educă și Îl aduc pe Dumnezeu mai aproape de cei mici.
An aparitie: 2025
Dimensiune coperta: 220 x 220 mm
Editura: Gramma.ro
ISBN: 9786306513796
Numar de pagini: 42
Tip coperta: cartonata si cusuta
Bianca,
Prin intermediul acestei carti, este ilustrata importanta tuturor oamenilor foarte simplu si clar: a baietilor si ce ii face pe acestia deosebiti, a fetelor si ceea ce le face deosebite pe ele.
RaspundeConsider ca abordeaza subiectul intr-un mod echilibrat,
astfel incat fiecare copil care o citeste sa simta importanta genului său. De asemenea provoacă cititorul să aprecieze si celalalt gen care are particularitati cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
A fost util acest review?
1 persoana a considerat acest review util!