Cele sapte rostiri de pe cruce ale Mantuitorului

Arthur W. Pink
-9%
23,00 RON 21,00 RON

Descoperă semnificația din spatele cuvintelor

Cuvintele rostite de pe cruce, spune Dr. Arthur W. Pink, „ne revelează caracterul remarcabil al Celui care a suferit acolo și ne vorbesc despre scopul, semnificația, suferințele și suficiența Morții Divine.“

În Cele șapte rostiri de pe cruce ale Mântuitorului, Dr. Pink prezintă cu claritate lecțiile ce reies din cele șapte spuneri ale lui Hristos de pe cruce, umplând inima cititorului de gloria mesajului răscumpărător. Capitolele cărții cuprind învățături cu privire la

Iertare  ●  Mântuire  ●  Afecţiune  ●  Durere  ●  Suferinţă  ●  Biruinţă  ●  Mulţumire

In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 39500 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Descoperă semnificația din spatele cuvintelor

Cuvintele rostite de pe cruce, spune Dr. Arthur W. Pink, „ne revelează caracterul remarcabil al Celui care a suferit acolo și ne vorbesc despre scopul, semnificația, suferințele și suficiența Morții Divine.“

În Cele șapte rostiri de pe cruce ale Mântuitorului, Dr. Pink prezintă cu claritate lecțiile ce reies din cele șapte spuneri ale lui Hristos de pe cruce, umplând inima cititorului de gloria mesajului răscumpărător. Capitolele cărții cuprind învățături cu privire la

Iertare  ●  Mântuire  ●  Afecţiune  ●  Durere  ●  Suferinţă  ●  Biruinţă  ●  Mulţumire

Fiecare mesaj este structurat pe șapte părți, în felul acesta Dr. Pink elaborându-și textul sub șapte afirmații principale expuse clar, făcând astfel din acest volum un instrument benefic atât pentru pregătire de predici cât și pentru studiu individual.

Dr. Arthur W. Pink (1886–1952) a slujit ca pastor al mai multor biserici din Colorado, California, Kentucky și South Carolina. Lucrarea pe care a desfășurat-o l-a purtat pe tot cuprinsul Statelor Unite, dar și în Australia și Marea Britanie.

Cuprins

Cuvânt înainte de Warren W. Wiersbe    
Cuvânt înainte de John MacArthur        
Introducere   

1. Cuvântul iertării      
2. Cuvântul mântuirii    
3. Cuvântul afecțiunii    
4. Cuvântul durerii      
5. Cuvântul suferinței     
6. Cuvântul biruinței      
7. Cuvântul de mulțumire   


Cuvânt înainte de John MacArthur

Arthur Pink a fost un maestru al expunerii biblice. El căuta cu atenție să extragă din textul biblic fiecare uncie de sens autentic, orice nuanță doctrinară și orice element de aplicație personală pe care-l putea descoperi. A scris întotdeauna cu convingere din inimă și cu pătrundere persuasivă. A fost un om cald și pozitiv, dar totuși plin de curaj și lipsit de echivoc.

Volumul de față a devenit de multă vreme pentru mine una dintre cărțile favorite care au ieșit de sub pana lui Pink. Scria cel mai bine atunci când scria despre Hristos, și nu era niciodată mai concentrat, mai bine articulat și mai convingător decât atunci când Îl proclama pe Hristos cel răstignit. În această carte, el înfățișează semnificația crucii, folosindu-se de ultimele cuvinte ale Mântuitorului Însuși. Sunt câteva priviri scurte, dar profund transformatoare, aruncate asupra lui Hristos, în momentele Sale extreme. Fiecare capitol este în sine o comoară.

Abordarea lui Pink reprezintă o împletire măiastră între stilul literar și cel omiletic. El prezintă fiecare dintre cele șapte rostiri ale lui Hristos sub forma a șapte puncte, fiecare dintre acestea derivat direct din textul biblic. Evanghelia este prezentată în întregime, ceea ce înseamnă că această carte constituie un mijloc potrivit pentru a prezenta celor necredincioși adevărata semnificație a suferințelor lui Hristos. Există însă aici material suficient pentru a satisface apetitul spiritual al fiecăruia.

Cele șapte rostiri de pe cruce ale Mântuitorului are acum o vechime de aproape cincizeci de ani – dar este mai actuală ca oricând. Interesul publicului față de răstignire a crescut mult în ultima vreme, mulțumită recentului val de filme, cărți și programe de televiziune.

În același timp însă, mulți creștini din zilele noastre par a fi teribil de confuzi în privința semnificației răstignirii. Auzim câteodată lideri evanghelici întrebându-se cu glas tare dacă nu cumva doctrină ispășirii prin substituire este prea medievală pentru epoca noastră postmodernă. Uni se plâng chiar de faptul că pare excesiv de dur să afirmi că Hristos a suferit pentru a plăti pedeapsa păcatului – sau că El a făcut lucrul acesta în ascultare de voința Tatălui Său. Cel puțin una dintre cărțile creștine de succes compară această idee cu o „maltratare de dimensiuni cosmice a copilului.“

Arthur Pink s-ar fi îngrozit. El nu avea astfel de scrupule artificiale. Cu siguranță, dacă ar fi trăit în zilele noastree, el nu ar fi diminuat cu nimic scandalul crucii doar pentru a se potrivi gusturilor culturii contemporane. Capitolul său despre „Cuvântul durerii“ (care explică de ce a strigat Isus la Tatăl Său, „Pentru ce m-ai părăsit?“) este o capodoperă de claritate și sinceritate. Întâlnim în el acel gen de învățătură lipsită de menajamente de care este mare nevoie într-o epocă în care adevărurile biblice dificile sunt uneori intenționat rotunjite, încețoșate sau revizuite, pentru a se potrivi preferințelor laxe ale unei postmodernități sofisticate. Arthur Pink n-ar fi acceptat nimic de felul acesta, și nici noi n-ar trebui să acceptăm astfel de lucruri (vezi 1 Cor. 2:1-5; Gal. 1:10).

Nu poți parcurge Cele șapte rostiri de pe cruce ale Mântuitorului și să rămâi totuși confuz în ce privește semnificația crucii, sau neatins de patosul și de puterea morții lui Hristos în locul celor păcătoși. Găsim aici antidotul ideal al unora dintre superficialitățile și infantilismele care domină climatul spiritual actual.

Mă bucur să pot vedea această carte într-o nouă ediție și sunt plin de nădejdea că va fi folosită de Dumnezeu pentru trezirea unei generații de cititori la adevărata semnificație a lucrurilor rostite de Hristos și realizate de El – mai ales fața de biruința veșnică pe care El a obținut-o în folosul celor păcătoși – în timpul acelor ore întunecate în care a atârnat pe cruce

An aparitie: 2020

Editura: Kerigma

Numar de pagini: 132

Dimensiune coperta: 14.5 * 20.5

ISBN: 978-606-8626-72-7

Tip coperta: brosata

Traducere:

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!