Veverițele de la Marea Moartă s-au întors în... Israel!
MERLE ȘI PEARL se trezesc șocați în drum spre Israel, după ce au fost răpiți de Ruben — dar nu-i fac acestuia călătoria ușoară. Între timp, Michael și tatăl său se pregătesc să-l urmărească pe răpitor și să salveze veverițele. Peripeții prin avioane, veverițe care oferă sprijin emoțional și multe alte pozne nebunești se împletesc într-o altă ediție extrem de amuzantă a Veverițelor de la Marea Moartă!
Aventurile Veverițelor de la Marea Moartă continuă cu o porție sănătoasă de zâmbete și învățăminte noi pentru cititori de toate vârstele.
Seria aceasta de nuvele pentru copii căută să dezvolte în copii diverse calități, precum ascultarea, bunătatea, onestitatea etc. O poveste antrenantă și contemporană (cu care copiii din ziua de astazi se pot foarte ușor relaționa), două veverițe care au trăit în vremea Domnului Isus, părtașe la învățăturile Domnului, care vorbesc și mai ales intră în tot soiul de buclucuri cu tâlc, o mână de colegi din clasa a patra și totul este aranjat. Vom avea o poveste care îi va ține în priză pe copii până la ultima pagină.
În calitate de co-creator al filmului animat
VeggieTales, co-fondator al organizației
Big Idea Entertainment și voce al îndrăgitului
Larry Castravetele,
Mike Nawrocki a fost dedicat cauzei nobile de a-i ajuta pe părinți să transmită valori biblice copiilor prin intermediul povestirilor, de-a lungul a două decenii. În prezent, Mike slujește ca profesor asistent de film și animație la Universitatea Lipscomb din Nashville, Tennessee și locuiește în apropiere de Franklin cu soția lui Lisa și cei doi copii ai lor. Veverițele de la Marea Moartă este prima lui serie de cărți pentru copii.
Stoica Dana,
Baiatul le citeste pe nerasuflate
Raspundesi abia asteapta numerele urmatoare.
A fost util acest review?