In ultima vreme se vorbeste mult despre interpretarea culturala a Bibliei. In esenta, cei care fac o asemenea interpretare a Bibliei spun ca anumite porunci din Biblie au fost potrivite numai pentru cultura din vremurile biblice. Noi, spune aceasta teorie, fiind mai avansati in cultura noastra, suntem liberi sa nu mai acceptam acele porunci, deoarece ele nu se potrivesc culturii noastre.
Noi respingem in mod categoric o asemenea abordare a Sfintei Scripturi. Textele biblice din Corinteni si Efeseni referitoare la statutul femeii in familie si biserica au nascut de-a lungul secolelor crestine o multime de controverse, fiind interpretate de unii literal, de altii "cultural".
Cartea de fata propune o discutie serioasa pe aceasta tema, cu argumente intemeiate care sa sustina pozitia fiecarui participant la ea. In dezbaterile teologice din secolele trecute, s-a formulat un dicton care ar fi bun si pentru noi, cei din Romania, in contextul discutiilor pe tema rolului femeilor, dar si in alte contexte teologice controversate: in problemele esentiale, de doctrine fundamentale, trebuie sa urmarim unitatea; in problemele neesentiale, de care nu depinde mantuirea noastra, trebuie sa avem libertate; in toate insa ne trebuie dragoste.
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.