Cinci femei ale Bibliei in oglinda zilelor noastre
De-a lungul vremii, Dumnezeu a modelat, rafinat si calauzit viata incredibila a unor femei ca si noi si a transformat-o intr-o mostenire eterna.
Destine modelate este o calatorie prin viata a cinci femei din Biblie – Lidia, Rut, Naomi, Rahela si Lea – care au stiut ce inseamna sa induri lipsuri, sa te muti dintr-un loc in altul sau sa suferi pierderea unor oameni dragi, dar care au fost gata sa-si asume riscuri si sa se increada in Dumnezeu pana la capat. Ele s-au confruntat cu situatii asemanatoare celor prin care trecem si noi, iar lectiile pe care le putem invata de la ele sunt la fel de actuale ca acum mii de ani.
Impletind povestea lor de viata cu experiente din propria viata cutremuratoare, Elisabeth Mittlestadt ne invita sa facem cativa pasi „in pantofii lor“ si sa vedem incotro ne conduce Dumnezeu. Calea nu este intotdeauna usoara, modelul lor nu este desavarsit, insa noi putem sa privim viata lor ca intr-o oglinda, ceea ce ne ajuta sa ne intelegem mai bine propria istorie a vietii.
Despre autoare
Elisabeth Mittelstädt s-a nascut in 1946, intr-o familie de maghiari din fosta Iugoslavie, fiind cea de-a treia fiica din cele sapte ale familiei.
Impreuna cu sotul ei, Ditmar, cu care s-a casatorit in 1972, au fondat Lydia, revista crestina pentru femei, publicata in prezent in trei limbi: germana, maghiara si romana. Din 1986, cand a avut loc lansarea primului numar in limba germana, peste 7,7 milioane de exemplare au fost distribuite cititoarelor nerabdatoare din peste 100 de tari. In Ungaria si Romania s‑au distribuit peste un milion de exemplare.
Pentru aportul sau in folosul femeilor crestine a fost inclusa in Who’s Who in the World si recunoscuta de Centrul Biografic International din Cambridge ca una dintre „Persoanele de seama ale secolului XX“. In 2001 a fost numita „Femeia Internationala a Anului“ pentru contributia sa in domeniul publicatiilor crestine adresate femeilor. Pasiunea si scopul ei de-o viata este sa-i ajute pe ceilalti sa-si invinga dificultatile si sa traiasca o viata implinita – de fapt, o viata mult mai mareata decat ar fi visat vreodata. O viata plina de pasiune si scop.
Cuprins:
Despre autoare
Cuvant-inainte: Prin ochii mei
Lidia: O intalnire neasteptata
Ce se intampla cand o femeie isi deschide inima si usa?
Rut: Cum sa vii acasa intr-un loc in care nu ai mai fost niciodata
O femeie sigura de vocatia ei, chiar daca viitorul ei pare nesigur
Naomi: Drumul spre casa
Cum restaureaza dragostea lui Dumnezeu cioburile vietii ei
Rahela: O mare dragoste
Cand romantismul si tragicul se impletesc
Lea: Neiubita, dar nu neobservata
Sa depasesti neacceptarea si sa lasi o mostenire
Postfata: „Te rog sa-mi dai un mostenitor!“
Meditatii personale
Note