Acesta este ghidul de studiu al cărții Deschizătorul de drumuri.
- interior bicolor, cu spații pentru notat gânduri și rezoluții personale
Pentru fiecare dată când te-ai întrebat: Unde ești, Doamne?
A pătrunde în inima sacră a lui Cristos prin ținerea unui jurnal SACRU durează câteva momente pe care nu ne putem permite să le pierdem fiindcă, în definitiv, cine poate permite sufletului său să rătăcească drumul? Așadar, cu Biblia, stiloul și jurnalul în mână, ne vom localiza sufletul în raport cu Deschizătorul de drumuri.
Ghidul este util pentru studiu individual sau în grup și este însoțit de șase sesiuni video care dezvăluie câte un obicei SACRAL.
Dacă nu ne facem timp de cugetare zilnică, ne putem trezi că ne-am croit drum într-o direcție greșită.
Cuprins
Scrisoare de la Ann
Introducere
LECȚIA 1 S Seninătate pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu
LECȚIA 2 A Atenție pentru a-L auzi pe Dumnezeu
LECȚIA 3 C Cruciformitate pentru a mă preda lui Dumnezeu
LECȚIA 4 R Revelație pentru a-L vedea pe Dumnezeu
LECȚIA 5 A Analiză pentru a mă întoarce la Dumnezeu.
LECȚIA 6 L Laudă pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu.
Ghidul de studiu a fost realizat împreună cu Lisa-Jo Baker și cuprinde:
- scrisoare de bun-venit din partea lui Ann, în care prezintă lecția
- spatiu pentru notițe și cugetări pe marginea lecțiilor
- apel la dezbateri în cadrul grupului
- studiu individual și aplicație personală.
Informatii conformitate produs