Pisica și îngerul

     „Şi îngeraşul îi zâmbi, luminos, pisicii. De căldura surâsului său, pisicuţa începu să toarcă. Era prima oară că o făcea, de când i se îmbolnăvise stăpâna. Pentru că, de fapt, era prima dată când cineva îi dăruia iubire, de atunci. I-ar fi plăcut să-i dăruiască şi ea ceva. Dar ce poate să dea o pisică, unui înger? Tot numai dragoste… Înaintă, timid, printre muguri și flori, şi se cuibări lângă el. Îngeraşul o înveli cu aripa stângă. Micuţei îi era bine, îi era cald şi nu-i mai era frică. Deloc, deloc. În depărtare, pădurile începeau să izvorască albastru. Nu peste multă vreme, copiii aveau să fie chemaţi în case, la cină, iar prunii, să rămână singuri, pe uliţi, să se uite pe după porți și garduri.”