Veverițele Merle și Pearl nu stau locului nicio clipă!
Un băiat care încearcă să scape de tema de la matematică + un patinoar + două veverițe ce vin din trecutul îndepărtat = un examen picat, o a doua șansă și o lecție valoroasă învățată. Merle cel poznaș (dar și cel ce sare repede în ajutor), împreună cu soția sa, veverița Pearl, îl învață pe Michael, un băiat de zece ani, că puțin mai mult efort poate aduce rezultate mult mai bune.
Seria aceasta de nuvele pentru copii căută să dezvolte în copii diverse calități, precum ascultarea, bunătatea, onestitatea etc. O poveste antrenantă și contemporană (cu care copiii din 2021 se pot foarte ușor relaționa), două veverițe care au trăit în vremea Domnului Isus, părtașe la învățăturile Domnului, care vorbesc și mai ales intră în tot soiul de buclucuri cu tâlc, o mână de colegi din clasa a patra și totul este aranjat. Vom avea o poveste care îi va ține în priză pe copii până la ultima pagină.
În calitate de co-creator al filmului animat VeggieTales, co-fondator al organizației Big Idea Entertainment și voce al îndrăgitului Larry Castravetele, Mike Nawrocki a fost dedicat cauzei nobile de a-i ajuta pe părinți să transmită valori biblice copiilor prin intermediul povestirilor, de-a lungul a două decenii. În prezent, Mike slujește ca profesor asistent de film și animație la Universitatea Lipscomb din Nashville, Tennessee și locuiește în apropiere de Franklin cu soția lui Lisa și cei doi copii ai lor. Veverițele de la Marea Moartă este prima lui serie de cărți pentru copii.