Trandafir Sandru s-a nascut la 13 aprilie 1924 in localitatea Secas, judetul Arad. Cunoscand din copilarie credinta penticostala, a primit din frageda tinerete botezul in apa (1941) si cu Duhul Sfant (1942).
Terminand studiile secundare la Arad (1944), a frecventat Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti (1951-1956), obtinand diploma in specialitatea Istorie Veche (1956).
Pentru prima data a fost ales in lucrare la data de 25 ianuarie 1945. Fiind ordinat ca pastor (1953), a slujit in doua biserici penticostale din Bucuresti.
A vizitat si studiat activitatea mai multor institute de invatamant teologic din Anglia, SUA si Canada, participand la numeroase conferinte nationale, europene si mondiale, slujind la amvoanele unor biserici din 25 de tari.
In anul 1992 a primit de la o institutie teologica din SUA titlul de doctor in teologie.
A indeplinit mai multe insarcinari, ca: secretar general si, ulterior, vicepresedinte al Cultului Penticostal din Romania, redactor al revistei oficiale a Cultului, devenind un neobosit scriitor de articole, carti teologice si de istorie penticostala. A fost membru al Asociatiei Presei Penticostale Internationale si membru al Asociatiei Teologice Penticostale Europene.
Dupa organizarea unor cursuri biblice a infiintat in 1976 Seminarul Teologic Penticostal, devenind directorul acestuia, iar in 1990, Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti, al carui rector a fost pana cand s-a imbolnavit, in 1997.
In data de 21 septembrie 1998, dupa o lunga si grea suferinta, inima a incetat sa-i mai bata.
Este autorul urmatoarelor lucrari:
- Indrumatorul pastorului (1976);
- Viata si invatatura apostolului Pavel (1977);
- Pneumatologie sau Persoana Duhului Sfant (1979);
- Biserica lui Dumnezeu Apostolica Penticostala din Romania (ed. rom. – 1982; ed. engl. – 1983);
- Evanghelogie – viata, activitatea si invatatura Domnului Isus Hristos (1986);
- Doctrinele biblice ale Bisericii (1989);
- Biserica Penticostala in istoria crestinismului (1992);
- Dogmatica Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale (1993);
- Pagini din istoria unei Biserici (1994).