Comentariu exegetic al Noului Testament. Matei

Grant R. Osborne, Clinton E. Arnold (ed. gen.)
209,00 RON
Conceput pentru pastori şi învăţători biblici, seria de Comentarii exegetice ale Noului Testament adună elemente ale comentariilor biblice clasice regăsite rareori împreună într-un singur volum. Scrise de cercetători biblici remarcabili, fiecare volum abordează contextul literar şi structura pasajului din limba greacă şi fiecare autor are propria traducere pe baza structurii literare. Este prezentată ideea principală a pasajului, structura lui exegetică, un comentariu verset cu verset şi aplicaţii teologice. Sunt consultaţi mulţi cercetători biblici, dar acest fapt nu domină comentariul, permiţând cititorului să se concentreze asupra mesajului autorului biblic.
In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 44589955 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Conceput pentru pastori şi învăţători biblici, seria de Comentarii exegetice ale Noului Testament adună elemente ale comentariilor biblice clasice regăsite rareori împreună într-un singur volum. Scrise de cercetători biblici remarcabili, fiecare volum abordează contextul literar şi structura pasajului din limba greacă şi fiecare autor are propria traducere pe baza structurii literare. Este prezentată ideea principală a pasajului, structura lui exegetică, un comentariu verset cu verset şi aplicaţii teologice. Sunt consultaţi mulţi cercetători biblici, dar acest fapt nu domină comentariul, permiţând cititorului să se concentreze asupra mesajului autorului biblic. Deşi se adresează în principal celor care cunosc limba greacă biblică, aceste comentarii vor fi benefice şi celor cărora le lipsesc aceste cunoştinţe. Seria conţine 20 de volume, iar editorul general este Clinton E. Arnold.


MATEI
Grant Osborne oferă pastorilor, studenţilor şi învăţătorilor biblici o resursă nepreţuiţă pentru înţelegerea primei cărţi a Noului Testament. Prin prezentarea grafică a traducerii pasajului, prin rezumatul ideii principale şi prin structura exegetică, Osborne prezintă mesajul Evangheliei lui Matei cu precizie şi acurateţe. Cititorii vor înţelege mai bine elementele literare din Matei, scopurile revoluţionare ale autorului şi, nu în ultimul rând, aplicaţiile practice pentru biserica vremii noastre.

GRANT R. OSBORNE (Ph.D, Universitatea din Aberdeen), este profesor de Noul Testament la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois, fiind la Trinity încă din 1977. Este specializat în Evanghelii, hermeneutică şi Apocalipsa. Printre numeroasele sale lucrări publicate se află The Hermeneutical Spiral şi comentarii pe Apocalipsa, Romani, loan şi Matei.

 

Prezentare Comentariul Matei

Întrebarea esenţială este următoarea: ce doreşti să găseşti într-un comentariu? Această serie de comentarii poate fi pentru tine dacă:

• ai urmat un curs de greacă şi îţi doreşti un comentariu care să te ajute să aplici ceea ce ai învăţat, fără să consideri că eşti un specialist foarte bine pregătit în limba greacă.
• crezi că îţi este util să găseşti o afirmaţie succintă a părerii autorului despre ideea principală a fiecărui pasaj.
• ai nevoie de ajutor în interpretarea cuvintelor Scripturii, fără să rămâi blocat în aspecte academice, care pot părea irelevante pentru viaţa bisericii.
• vrei să vezi o reprezentare vizuală (o expunere grafică) a dezvoltării ideilor fiecărui pasaj.
• vrei îndrumări de la cercetători evanghelici bine pregătiţi, care explică semnificaţia textului original în cel mai clar mod cu putinţă şi care te ajută să evaluezi diversele aspecte ale interpretării.
• vrei să beneficiezi de rezultatele studiilor academice şi informaţiilor istorice cele mai recente şi mai bune, care te vor ajuta în înţelegerea semnificaţiei unui text.
• crezi că este util să ai un rezumat al ideilor teologice cheie care pot fi extrase din fiecare pasaj şi o discutare a relevanţei lor pentru creştinii contemporani.

Acestea sunt numai câteva dintre aspectele care caracterizează noua Serie de Comentarii Exegetice Zondervan a Noului Testament. Idea publicării acestei serii a fost dezvoltată în timp de boardul editorial care au aflat de la pastori şi învăţători ce doresc să găsească într-o serie de comentarii bazate pe textul grecesc. Acest board este alcătuit din mine însumi, George H. Guthrie, William D. Mounce, Thomas R. Schreiner şi Mark L. Strauss, împreună cu editorul principal al editurii Zondervan, Verlyn Verbrugge, şi fostul editor responsabil de achiziţii de la Zondervan, Jack Kuhatschek. Am colaborat de asemenea cu boardul editorilor consultanţi care este format din pastori activi, conducători ai lucrărilor creştine şi profesori de seminar, care au contribuit la procesul planificării acestei serii de comentarii menite să fie utile bisericii. David Frees, editorul şef de achiziţii de la Zondervan, a coordonat întregul proces.

Am stabilit ca prezentarea comentariilor să cuprindă, la fiecare pasaj biblic, şapte componente. În continuare sunt prezentate pe scurt acest componente principale ale comentariului.

Contextul literar

    Vei găsi în această secţiune o discuţie concisă despre funcţia pasajului în contextul literar mai larg al cărţii. Comentatorul va scoate în evidenţă legăturile pasajului cu materialul care preced(ă)e şi urmează textului studiat şi va face observaţii cu privire la principalele aspecte literare ale textului.

Ideea principală

    Mulţi cititori vor considera foarte util acest aspect al seriei de comentarii. Comentatorul a alcătuit cu multă grijă o prezentare scurtă a ideii principale sau a sensului general al pasajului.

Traducerea şi prezentarea grafică

1.    Un alt aspect unic al acestei serii de comentarii este prezentarea traducerii textului din greacă de către fiecare comentator în parte într-o formă grafică. Scopul acestei diagrame este să-l ajute pe cititor să vizualizeze şi, astfel, să înţeleagă mai bine dezvoltarea ideilor din text. Traducerea proprie a comentatorului reflectă o serie de decizii de interpretare luate de fiecare autor în secţiunea „Explicarea textului“ a comentariului.

Structura

    Comentatorul prezintă, imediat după traducere, dezvoltarea ideilor pasajului şi explică modul în care a luat diverse decizii de interpretare cu privire la relaţiile dintre propoziţii.

Structura exegetică

Structura generală a pasajului este prezentată într-o schiţă exegetică detaliată. Acest lucru este util mai cu seamă celor care doresc să explice concis dezvoltarea ideilor pasajului atunci când predică sau dau învăţături din el.

Explicarea textului

Fiind un comentariu exegetic, această lucrare foloseşte limba greacă pentru a interpreta semnificaţia textului. Dacă ai cunoştinţe mai sumare de greacă, nu trebuie să îţi faci probleme. Toate cuvintele greceşti sunt scrise între paranteze după traducerea în limba română. Am depus toate eforturile ca acest comentariu să fie uşor de citit şi cât mai util pentru nespecialişti.

Cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestui comentariu sunt cei care au urmat un curs de doi ani de limba greacă la seminar sau colegiu ori un curs similar. Acest lucru poate include un semestru sau două în care au fost folosite cursurile medii de gramatică (cum ar fi Wallace, Porter, Brooks şi Winberry sau Dana şi Mantey — valabil pentru limba engleză; n.tr.). Autorii folosesc limbajul gramatical din aceste manuale. Totuşi, detaliile gramatice ale pasajului sunt discutate numai atunci când au o semnificaţie pentru interpretarea textului.

Această secţiune a textului este preocupată în primul rând de transmiterea semnificaţiei pasajului. Cercetătorii biblici examinează cuvinte şi imagini, detalii gramaticale, materiale relevante din Vechiul Testament sau din scrierile evreieşti pentru explicarea unui anume concept, context istoric şi cultural, a unor aspecte de critică a textului şi a diverselor aspecte interpretative care apar.

Aplicaţiile teologice

Şi această secţiune este o caracteristică unică pentru o serie de comentarii exegetice. Am considerat că era important ca fiecare autor, pe lângă prezentarea semnificaţiei textului cu diversele lui detalii, să îşi facă timp pentru a reflecta asupra contribuţiei teologice a textului respectiv. În această secţiune este prezentat un rezumat al mesajului teologic al pasajului. Autorii discută teologia textului ţinând seama de locul textului în carte şi de contextul biblic-teologic mai larg. În cele din urmă, fiecare comentator prezintă câteva sugestii legate de mesajul textului pentru biserica de azi. La încheierea fiecărui volum al seriei există un rezumat al tuturor temelor teologice abordate de respectiva carte a Bibliei.

Editura: Noua Speranta

Numar de pagini: 1226

Dimensiune coperta: 17,5 x 24,5 cm

Tip coperta: cartonata

An aparitie: 2019

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!