Durata de livrare: 24 ORE
Cartea aceasta, ultima lucrare de Dickens care a fost publicată, se deosebește de toate celelalte scrieri ale autorului datorită scopului ei. Manuscrisul a fost o lucrare de suflet, care nu revelează atât de mult geniul de romancier al lui Dickens, cât mai degrabă un crâmpei al umanității și inimii sale și, mai ales, adânca sa devoțiune față de Domnul nostru.
Charles a scris povestea special pentru copiii săi, în 1849, cu douăzeci și unu de ani înainte de moartea sa.
„Aspectul cel mai emoționat al Vieții Domnului nostru este felul în care Charles Dickens a reușit să-și lase laoparte abilitățile sale literare și să spună Evanghelia în limbajul simplu, direct și fără îmbrobodiri artistice al unui tată care li se adresează copiilor săi. Nu e de mirare că, amintindu-și de propria sa copilărie tumultuoasă, Dickens rezumă mesajul creștin la a face bine până și celor care ne fac rău și a fi buni, îndurători și grabnici la a ierta pe oricine.” — reverend Frederick Buechner, autorul lucrărilor On the Road with Archangel și Listening to Your Life
Despre autor
Charles Dickens s-a născut în 1812, lângă Portsmouth. În 1833 a început să contribuie cu povestiri la ziare și reviste, iar în 1836 a început publicarea în foileton a lucrării Aventurile domnului Pickwick. Ulterior, Dickens și-a publicat marile romane de-a lungul următorilor douăzeci de ani. De asemenea, a fost editorul revistelor Household Words și All the Year Round. Dickens a murit în iunie 1870.
An aparitie: 2026
Dimensiune coperta: 12,5 x 20,5 cm
Editura: Casa Cartii
ISBN: 9786067323245
Numar de pagini: 112
Tip coperta: brosata