Un om al lui Dumnezeu

Richard Weaver
-11%
20,00 RON 17,80 RON
În dimineața următoare (convertirii lui), Richard s-a dus la lucru. Ajungând la mină, a dat de veste tovarășilor săi de lucru că s-a întors la Dumnezeu. Puțini din aceia au dat crezare acestei vești; alții își băteau joc de el și-i ziceau că o să vadă ei când li s-o da plata. Când s-a coborât în mină, Richard a cerut din nou de la Domnul putere ca să-L mărturisească. Ajuns la locul de lucru, luă seama că tovarășii lui se uitau la el, ca și cum ar fi vrut să-i spună: „Acum să te vedem”. Numaidecât unul din ei începu să-i zică: „Spune drept, Zdravene, te-ai hotărât în adevăr să fii de acum al lui Isus?”
‒ Da, e adevărat.
‒ Vorbești serios, sau numai glumești? ‒ adăugă un altul.
‒ Foarte serios.
Unul după altul îi puse aceeași întrebare și toți primiră același răspuns. În cele din urmă, Zdravănul le zise: „Prietenilor, Domnul mi-a iertat păcatele, iar eu mă găsesc acum pe calea către cer. Ce ziceți voi de asta?” Aceia au rămas muți un timp. După aceea unul din ei zise: „Aș vrea și eu să fiu pe aceeași cale”. Un altul zise: Aș vrea și eu să am păcatele iertate’’. Toți fură de părere că ar vrea sa aibă și ei păcatele iertate; iar Dumnezeu a făcut ca în timp de un an, oamenii aceia să se întoarcă la El, unul după altul. Pentru cei întorși de curând la Dumnezeu, nu e lucru mai de seamă decât acela că, din clipa hotărârii lor, să mărturisească prietenilor și tovarășilor lor ce a făcut Dumnezeu cu ei. În felul acesta, ei îi iau diavolului înainte; așa, timpul celei dintâi iubiri a lor, va fi un timp de mare bucurie și fericire.
In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: C6946 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
În dimineața următoare (convertirii lui), Richard s-a dus la lucru. Ajungând la mină, a dat de veste tovarășilor săi de lucru că s-a întors la Dumnezeu. Puțini din aceia au dat crezare acestei vești; alții își băteau joc de el și-i ziceau că o să vadă ei când li s-o da plata. Când s-a coborât în mină, Richard a cerut din nou de la Domnul putere ca să-L mărturisească. Ajuns la locul de lucru, luă seama că tovarășii lui se uitau la el, ca și cum ar fi vrut să-i spună: „Acum să te vedem”. Numaidecât unul din ei începu să-i zică: „Spune drept, Zdravene, te-ai hotărât în adevăr să fii de acum al lui Isus?”
‒ Da, e adevărat.
‒ Vorbești serios, sau numai glumești? ‒ adăugă un altul.
‒ Foarte serios.
Unul după altul îi puse aceeași întrebare și toți primiră același răspuns. În cele din urmă, Zdravănul le zise: „Prietenilor, Domnul mi-a iertat păcatele, iar eu mă găsesc acum pe calea către cer. Ce ziceți voi de asta?” Aceia au rămas muți un timp. După aceea unul din ei zise: „Aș vrea și eu să fiu pe aceeași cale”. Un altul zise: Aș vrea și eu să am păcatele iertate’’. Toți fură de părere că ar vrea sa aibă și ei păcatele iertate; iar Dumnezeu a făcut ca în timp de un an, oamenii aceia să se întoarcă la El, unul după altul. Pentru cei întorși de curând la Dumnezeu, nu e lucru mai de seamă decât acela că, din clipa hotărârii lor, să mărturisească prietenilor și tovarășilor lor ce a făcut Dumnezeu cu ei. În felul acesta, ei îi iau diavolului înainte; așa, timpul celei dintâi iubiri a lor, va fi un timp de mare bucurie și fericire.

An aparitie: 2024

Dimensiune coperta: 13 x 20 cm

Tip coperta: flexibila

ISBN: 978-606-8651-96-

Editura: Lampadarul de aur

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!