Teologie Creştină este o lucrare teologică de referinţă, care analizează, pe rând, cu mare pătrundere şi relevanţă temele majore ale credinţei creştine: ce este teologia, teologia şi filozofia, metoda investigaţiei teologice, teologia şi studiul critic al Bibliei, actualizarea mesajului creştin, teologia şi limbajul ei, revelaţia universală şi specială a lui Dumnezeu, caracterul triunic a lui Dumnezeu, lucrarea de originare a lui Dumnezeu, umanitatea, păcatul, persoana şi lucrarea lui Crisos, persoana şi lucrarea Duhului Sfânt, mântuirea, natura Bisericii, rolul Bisericii, ritul de iniţiere al Bisericii, unitatea Bisericii, escatologia.
După ce şi-a obţinut doctoratul în filozofie, Millard Erickson a urmat studii aprofundate la universitatea din Munchen, Germania. Autorul este un apreciat profesor de teologie, care a predat la mai multe facultăţi prestigioase de profil din SUA.
Pe lângă Teologie creştină care a cunoscut de la prima sa apariţie mai multe ediţii în limba Engleză şi în alte limbi, Millard Erickson a mai publicat The New Evangelical Theology, Relativism in Contemporary Christian Ethics, Contemporary Options in Eschatology şi Salvation.