Stalp de nor ziua, stalp de foc noaptea. Cum sa afli si sa urmezi voia lui Dumnezeu pentru tine

A. W. Tozer
nou
23,00 Lei
DESCOPERĂ  UNDE TE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU!

Cum pot afla care este voia lui Dumnezeu pentru mine, personal? Este o întrebare care ne frământă tot timpul—fie că ne aflăm în fața opțiunii pentru o profesie sau alta, că ne gândim să ne mutăm  într-un alt oraș, sau ne întrebăm dacă să ne căsătorim sau nu. În orice etapă a vieții ne-am afla, avem de luat decizii dificile, și ne dorim să primim din partea lui Dumnezeu călăuzire și asigurarea că ne îndreptăm în direcția bună.
In stoc

Durata de livrare: 7 zile

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 19205 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
DESCOPERĂ  UNDE TE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU!

Cum pot afla care este voia lui Dumnezeu pentru mine, personal? Este o întrebare care ne frământă tot timpul—fie că ne aflăm în fața opțiunii pentru o profesie sau alta, că ne gândim să ne mutăm  într-un alt oraș, sau ne întrebăm dacă să ne căsătorim sau nu. În orice etapă a vieții ne-am afla, avem de luat decizii dificile, și ne dorim să primim din partea lui Dumnezeu călăuzire și asigurarea că ne îndreptăm în direcția bună.

Stâlp de nor ziua, stâlp de foc noaptea prezintă învățătura lui A.W. Tozer despre voia lui Dumnezeu. Conținutul cărții are la bază predicile rostite de Tozer doar cu puțin timp înainte de a părăsi biserica de succes pe care o păstorea în Chicago, iar titlul este luat din relatarea modului în care Dumnezeu Și-a scos poporul din Egipt și l-a călăuzit spre țara făgăduită.

Tozer nu a fost scutit de situații în care s-a confruntat cu luarea unor decizii dificile. Înțelepciunea și cunoașterea sa biblică îți vor fi de ajutor în luarea propriilor tale decizii și te vor asigura cu privire la prezența lui Dumnezeu alături de tine la fiecare pas pe care-l vei face pe cale.

A. W. Tozer (1897-1963) a fost teolog autodidact, pastor și autor al unor scrieri care continuă să incite intelectul și să entuziasmeze sufletul credinciosului de azi. Este autorul a peste patruzeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt În căutarea lui Dumnezeu și Cunoașterea Celui Preasfânt, considerate lucrări clasice cu caracter devoțional.

Cuprins

Introducere     
1. În căutarea direcției
2. Vocea inconfundabilă a lui Dumnezeu     
3. Cu privirea ațintită asupra destinației noastre finale     
4. Cu încrederea că Duhul Sfânt ne călăuzește     
5. Necredință versus credință     
6. Promisiunea lui Dumnezeu depinde de supunerea noastră     
7. Cum să ne împotrivim dușmanului     
8. Un loc pregătit pentru un popor pregătit     
9. Cum să ne găsim plăcerea în moștenirea noastră spirituală     
10. Cum să-i facem pe dușmanii noștri să lucreze pentru noi     
11. Dușmanii ale căror bogății le putem lua în stăpânire     
12. Afară din pustie     
13. Aflarea voii lui Dumnezeu înseamnă slujire și încredere     
14. Odată cu direcția, El dă și resursele     
15. Binecuvântări și bătălii     
16. Asigurarea noastră este în poziție de înaintare     
17. Credincioșia lui Dumnezeu față de Cuvântul Său     
18. Canaanul a fost un dar de la Dumnezeu    
19. Blestemul binecuvântărilor întârziate     
20. Apreciind experiența crizei     
21. Așezarea în Țara Promisă     
22. Când lovește descurajarea, tu încurajează-te     
23. Cum să străpungem norul ascunderii     
Note     


Introducere

O temă de mare importanță în lucrarea lui A. W. Tozer era voia lui Dumnezeu pentru viața fiecăruia dintre noi. Încă de la convertire și până în ziua când a trecut la cele veșnice, el s-a frământat cu acest subiect.

Cartea aceasta, având la bază o serie de predici pe care dr. Tozer le-a ținut chiar înainte de a părăsi biserica de mare succes pe care o păstorea în Chicago, nu este un manual despre cum să afli, în cinci pași simpli, voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Tozer era oripilat de asemenea lucruri. Nu există așa ceva, „pași simpli,“ în descoperirea voii lui Dumnezeu pentru viața ta.

Pe vremea când Tozer ținea aceste predici, cei de la Southside Alliance nu aveau cunoștință de planurile lui, dar o serie de împrejurări aveau să-l determine să pună capăt celor treizeci de ani de slujire acolo, pentru a accepta chemarea de a păstori o biserică din Toronto. Sunt convins că s-a frământat cu această decizie multă vreme.

Seria de predici, intitulată „Un înger înaintea ta,“ are o semnificație aparte și pentru că Tozer a împărtășit auditoriului un număr de istorisiri personale, inclusiv aceea referitoare la modul în care Dumnezeu l-a călăuzit să plece din Indianapolis, unde era un pastor de succes, pentru a sluji la Southside Alliance, o biserică aflată pe atunci la început de drum.

În miezul învățăturii sale stă ceea ce el numea o viață mai profundă – acea viață care este spiritualicește mai profundă decât a creștinului obișnuit. El deplânge degradarea creștinismului. Creștinismul căruia s-a dedicat el este o ascensiune progresivă a umblării noastre cu Isus Hristos.

Tozer credea că a trăi o viață creștină înseamnă mai mult decât a fi mântuit de Dumnezeu și a aștepta apoi să mergem în cer. Obișnuia să spună, în fața bisericii sale din Chicago, următoarele: „Dacă toți cei ce vă aflați astăzi aici ați fi în chip fizic ceea ce sunteți spiritualicește, mulți ați fi încă în scutece și v-ați suge degetele.“ Întotdeauna aceste cuvinte ale sale stârneau râsul, dar era o afirmație pertinentă.

În paginile acestei cărți autorul discută despre bătăliile pe care creștinii le au de dat în fiecare zi. Aceste bătălii sunt purtate, după cum spune el, în Canaan – acea țară promisă în care trăim azi. Sunt unii care resping ideea că creștinul ar avea de dus lupte, că e nevoie ca el să poarte un război spiritual. Și totuși, realitatea este că toți avem parte de lupte, în funcție de nivelul progresului pe care l-am făcut în Canaan. În capitolul 15, Tozer arată care este legătura dintre bătălii și binecuvântări. El scoate în evidență faptul că nu se poate să ai parte de o binecuvântare până când nu ai trecut printr-o bătălie. Dar scopul bătăliei este să ne ducă la binecuvântare. În capitolul 22, Tozer explorează o altă aparentă dihotomie, vorbind despre beneficiile care pot veni din descurajare. Doar el ar fi fost în stare să se uite la ceva atât de negativ și să identifice acolo lucruri pozitive în plan spiritual.

Oricine a ascultat vreodată o predică de-a dr. Tozer știe cât de mare era dragostea sa pentru imnurile creștine. Fiecare capitol începe cu o rugăciune rostită de Tozer și se încheie cu o strofă sau două dintr-un imn care reflectă subiectul dezbătut în capitolul respectiv.

Ideea de bază pe care, cred eu, Tozer ar fi vrut ca cititorul să o desprindă din această carte este pur și simplu următoarea: Nu renunța niciodată, nu te da bătut niciodată.

Sunt atâtea lucruri în viață care ne pot aduce în starea aceea de deznădejde în care să nu ne dorim altceva decât să ne lăsăm păgubași, mai ales atunci când voia lui Dumnezeu pentru noi ne este neclară. Pentru Tozer, renunțarea nu era o opțiune. Veți citi cum, tânăr fiind, Tozer a simțit chemarea lui Dumnezeu de a deveni pastor. Îi lipseau calificările obișnuite pe care i le-ar fi cerut un comitet de ordinare, dar avea determinarea și credința că aceasta era voia lui Dumnezeu. Ani mai târziu, avea să afle că mulți dintre membrii comitetului de ordinare se îndoiseră, într-adevăr, de calificările lui, dar, în același timp, i-au văzut inima dedicată slujirii și au fost de acord cu ordinarea. Îmi place mult istorisirea aceasta.

Cartea de față este despre ceva mai mult decât găsirea voii lui Dumnezeu pentru următorul pas sau pentru următoarea decizie din viața ta – este despre cum să urmezi voia Lui până la capăt. Doar cu resurse omenești, urmarea lui Dumnezeu ar fi imposibilă. Dar atunci când trecem linia și începem să trăim o viață mai profundă, intrăm în harul pe care Dumnezeu ni-l pune la dispoziție ca să putem îndeplini voia Lui.

 

Editura: Kerigma

Numar de pagini: 146

ISBN: 978-606-8626-60-4

Dimensiune coperta: 14,5 x 20,5 cm

Tip coperta: brosata

An aparitie: 2019

Scrie un review


Suport clienti L-V: 9:00-18:30 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!