Durata de livrare: 24-48 ore
Povestea lui George W. Carver. Un talent în slujba lui Dumnezeu le face cunoștință tinerilor cititori cu un personaj foarte interesant și înzestrat cu talente deosebite – George Washington Carver. Născut ca sclav în secolul al XIX-lea, acesta a dovedit încă din primii ani ai vieții nu doar o curiozitate nefirească pentru lumea naturii și pentru studiu, ci și o înclinație apreciată de cei din jur pentru îngrijirea plantelor.
Yvonne Davy povestește viața lui Carver încă de la primele luni de viață și ne arată cum băiatul firav a depășit o mulțime de obstacole, multe cauzate de prejudecățile dominante în epocă și de statutul inferior atribuit populației de culoare din Statele Unite ale Americii. În ciuda faptului că era bâlbâit, că era negru, că nu avea bani și nici educație, George W. Carver a devenit un foarte apreciat om de știință, bucurându-se de susținerea unor persoane cu mare trecere în societate.
Volumul Povestea lui George W. Carver îi va inspira pe cititori să nu se dea bătuți, să își facă planuri îndrăznețe și să facă din Dumnezeu un sprijin în îndeplinirea lor.
Scriitoarea Yvonne Davy s-a născut în Africa de Sud și a publicat douăsprezece cărți și numeroase articole despre viața în Africa și despre istoriile de viață ale unor oameni celebri.
Editura: Viata si sanatate
Numar de pagini: 120
ISBN: 9786069112489
Dimensiune coperta: 15,5 x 23 cm
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2017