Durata de livrare: 24 ORE
În luna martie a anului curent, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (Istanbul) a emis un document amplu despre învățătura socială a Bisericii Ortodoxe: For the Life of the World: Towards a Social Ethos of the Orthodox Church. Textul documentului a fost tradus în 12 limbi. Documentul are o importanță deosebită prin tematica abordată și prin viziunea teologică propusă, fiind o încercare reușită de a pune în dialog Ortodoxia cu problemele lumii contemporane.
„Documentul își dorește să reflecte viziunea despre lume și misiune a Patriarhiei Ecumenice, așa cum a fost aceasta exprimată de‑a lungul secolelor și până în prezent. Deși structura și stilul acestui text au un caracter oficial, comisia care a redactat documentul s‑a străduit să evite formule abstracte goale și să ofere propuneri morale concrete. În plus, intențiile documentului au o dimensiune pur pastorală; analiza pe care o face situației contemporane își dorește să fie una plină de compasiune, criticile strict constructive, iar îndemnurile smerite din punct de vedere academic. În plus, documentul a fost redactat cu dorința reală de a învăța nu numai din înțelepciunea generațiilor anterioare, ci și din greșelile lor, precum și cu dorința de a învăța unii de la alții în comuniunea Bisericii. În acest context, membrii comisiei trimit această lucrare Bisericii în ansamblul ei ca o etapă preliminară către un dialog teologic mai amplu și ca un sprijin pentru creșterea duhovnicească a credincioșilor ortodocși”. (din prefața semnată de David Bentley Hart și John Chryssavgis)
Editura: Ratio et Revelatio
Numar de pagini: 140
ISBN: 978-606-9659-07-6
Dimensiune coperta: 20 x 13cm
An aparitie: 2020