În mijlocul evenimentelor cotidiene, semnalarea unor subiecte alese precum simbolurile sacre, reprezintă un demers cultural de interes real. În acest sens, cartea ieromonahului Mihail Gheațău intitulată „Ochiul lui Dumnezeu – o istorie vizuală a unor simboluri” este dedicată unei asemenea teme, o propunere originală, un studiu atent elaborat.
O lucrare prin care autorul investighează posibilitățile creatoare ale simbolului din zona artei și a culturii, impactul unor simboluri asupra evoluției spirituale a omenirii. Concret, autorul ne propune o incursiune istorică a simbolului ochiului divin, subiect abordat din perspectivă teologică şi laică, supus unei examinări interdisciplinare complexe. Abordarea simbolului „Ochiul lui Dumnezeu” a presupus o documentare corespunzătoare, de parcurgere secvenţială a etapelor de definitivare formală și conceptuală a acestuia, urmărit în mod sistematic de-a lungul istoriei religiilor şi a artelor vizuale.
În prezent, simbolul Ochiul lui Dumnezeu se află în topul unor domenii laice (esoterice, mistice, dar şi astronomice), circumstanţă datorită căreia autorul a repus în atenţia publicului tema simbolului din punct de vedere religios, mai exact, din perspectiva teologică a cultului creştin-ortodox şi a tradiţiilor dogmatice bizantine. Prin urmare, autorul ne propune o lucrare de actualitate spirituală, un punct de vedere consecvent și angajat, un studiu sensibil consacrat forţei modelatoare a simbolului, a credinţei în Dumnezeu, în forța Sa atotcuprinzătoare, prezentă în privirile sfinţilor din icoane.
-- Pictor, prof. univ. dr. Jenő Bartos
Scrie un review