Durata de livrare: 24 ore
O HARTĂ FOARTE CAPTIVANTĂ. --- SCOTT SAULS autor şi pastor
Nimeni nu alege o viaţă care este „mai puţin” decât ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. Însă unii trăiesc o astfel de viaţă. Puţin câte puţin, începem să prindem rădăcini într-un pământ care este mai puţin decât împlinitor, mai puţin decât interesant, mai puţin decât util şi cu siguranţă, mai puţin decât plin de speranţă. Înainte să ne dăm seama, credinţa noastră a ajuns apatică, anostă, călduţă.
Există o cale mai bună!
Greg Holder ne schiţează un drum spre un alt mod de a gândi, de a vedea lucrurile şi de a trăi în lumea noastră călduţă. Încântătoare, provocatoare, încurajatoare, uneori şocantă şi extrem de practică, Nu te mulţumi niciodată cu mai puţin oferă o viziune proaspătă a unei credinţe care este atât fierbinte, relaxantă, cât şi rece, capabilă să ne potolească setea.
Aceasta e clipa ta!
Trăieşte cu curaj, făcând câte un pas, un act plin de credinţă!
Greg Holder este autorul cărţii The Genius of One şi unul dintre iniţiatorii mişcării Advent Conspiracy. De asemenea, a contribuit cu articole la versiunea The Voice a Bibliei. Slujeşte ca pastor al Bisericii The Crossing, influenţând aproape 10 000 de oameni, atât în mod personal, cât şi online, chemând oamenii din tot felul de contexte spirituale să ia în considerare ce înseamnă să-L urmezi pe Isus în lumea de azi.
CUPRINS
Cuvânt-înainte
Prolog: Alegeri, reacții în lanț și ieșirea
din starea de căldicel
1 Ce Îi provoacă greață lui Isus
2 Hobbiți, refugiați și Imago Dei
3 Viața într-o lume VUCA
4 Adevărata peșteră a liliecilor
5 Alegeți azi
6 Reacție în lanț
7 Fugi la frontieră
8 Un gen de antifragil
9 Zambezi învolburat
10 Păpuși Muppets în balcon
11 Bun venit la bord
Epilog: Muzica zorilor
Mulțumiri
Întrebări pentru discuțiile de grup
Note
Editura: Imago Dei
Numar de pagini: 206
Dimensiune coperta: 14,5 x 20,5 cm
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2021
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.