Lumea ca o zi de vineri

Lumea e ca o zi de vineri, dar asta a știut Domnul chiar de la facerea ei.

Din Vinerea Mare, răstignirea Sa n-a mai încetat niciodată. Dar și aceasta s-a mai spus. O lume încremenită într-o zi de vineri, spre care privesc mereu ochii lui Iisus. O coborâre într-un infern în care se cântă Bach. Un nesfârșit Paște al Crucii în așteptarea Paștelui Învierii.

L-am întrebat odată pe starețul Clement: cum poate Hristos să mai iubească lumea și ce mai este frumos în noi, după ce L-am dus pe drumul Crucii? Pocăința, mi-a răspuns el. Dacă mai este ceva frumos în oameni, totul s-a spus în Evanghelii, după întâlnirile Mântuitorului cu păcătoșii care s-au pocăit.

-- fragment din carte

_________________

Nu e prima dată când scrisul părintelui Ioan-Florin Florescu mă instruiește, mă consolează, mă bine dispune. Ca cititor, am întotdeauna ceva nou de învățat, ceva întremător de trăit, ceva de natură să transforme răspunsurile gata-făcute în pasiune interogativă, în căutare răsplătitoare. Ceea ce, din păcate, e o experiență rară, când e vorba de alte texte „edificatoare”, în care, de multe ori, cum o spune și părintele Florescu, certitudinile previzibile evacuează „uimirea și cutremurul”.

De puține ori mi s-a întâmplat să văd împletindu-se, cu atâta naturalețe, cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experiența de viață și, când e cazul, cu umorul...

-- Andrei Pleșu