Durata de livrare: 24-48 ore
De ce să suferi în prezent din cauza trecutului?
Se spune că „timpul vindecă orice rană“, dar adevărul este că unele răni pot fi îngropate, ignorate sau chiar negate, însă nu neapărat vindecate. Şi, în ciuda multor voci care susţin contrariul, nici chiar o viaţă creştină devotată sau practicarea sârguincioasă a disciplinelor spirituale nu aduce automat vindecarea tuturor rănilor sufletului.
Dr. Seamands ne ajută să înţelegem de ce unele suferinţe nu se vindecă la fel de uşor ca altele, cum putem scăpa de chinurile pe care ni le provoacă vina şi neiertarea, să înțelegem caracterul distructiv şi diabolic de înşelător al autosubestimării, masca hidoasă şi sclavia cruntă a perfecţionismului, să vedem faţa adevărată şi cea falsă a depresiei, precum şi să găsim calea spre vindecare pentru fiecare dintre aceste boli ale sufletului.
DAVID SEAMANDS a fost pastor, misionar și profesor emerit și consilier la Asbury Theological Seminary. Este autorul mai multor cărți, printre care Putting Away Childish Things, Freedom from the Performance Trap și If Only.
Cuprins
Cuvânt înainte
Prefaţă
1. Sentimente vătămate
2. Vină, har şi strângerea datoriilor
3. Tămăduitorul rănit
4. Arma mortală a diavolului
5. Leac pentru subestimare – Partea întâi
6. Leac pentru subestimare – Partea a doua
7. Simptome ale perfecţionismului
8. Procesul de vindecare a perfecţionismului
9. Supraom sau tu însuţi?
10. Mituri şi adevăruri despre depresie
11. Tratarea depresiei
12. Ajutoare tămăduite
Leac pentru suflete vătămate
Cuvânt înainte
Această carte şi modul în care o văd folosită de Dumnezeu în vieţile altora sunt, pentru mine, motive deosebite de bucurie.
Am venit la Hristos în urmă cu treizeci de ani şi, de atunci încoace, sunt implicat în programe de evanghelizare şi instruire pentru tineret.
Lucrând cu oamenii, tineri şi bătrâni, am constatat că există multe suflete vătămate. În unele privinţe creştinii par mai vulnerabili decât alţi oameni. Dacă dumneavoastră înşivă nu aveţi probleme de genul celor discutate aici, precis aveţi prieteni care le au.
Mă rog să citiţi această carte cu sufletul deschis înaintea lui Dumnezeu şi totodată să o oferiţi cadou şi altora. Este o carte scrisă pentru oamenii din vremea noastră, pentru veacul căderilor psihice. Am convingerea că, aplicând cele scrise aici, mulţi oameni pot evita tocmai o asemenea cădere.
George Verwer
coordonator internaţional, Operation Mobilisation
Cui se adresează:
• oricărui om care are răni sufletești nevindecate;
• pastorilor, consilierilor, persoanelor implicate în slujirea creștină și ajutarea semenilor;
• membrilor familiilor în care există "suflete vătămate".
Caracteristici speciale:
• tratare onestă, realistă și totodată biblică a subiectului;
• accesibilă publicului larg, având o argumentare clară, fluentă și convingătoare, fără a se recurge la un limbaj de specialitate;
• multe exemple din viața reală, acoperind o paletă foarte largă de experiențe umane, în care cititorului îi va fi foarte ușor să se recunoască;
• prezentarea detaliată a problemelor discutate, a motivului pentru care soluțiile facile nu dau rezultate și a pașilor concreți care pot aduce tămăduirea sufletului.
Editura: Kerigma
Numar de pagini: 164
ISBN: 978-606-8626-93-2
Dimensiune coperta: 13,5 x 20,5 cm.
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2021