Zilele tale cele mai rele nu sunt niciodată atât de rele încât să nu poți fi atins de harul lui Dumnezeu. Iar zilele tale cele mai bune nu sunt nidciodată atât de bune încât să nu ai nevoie de harul lui Dumnezeu.
Știm că avem nevoie de har. Întâi de toate, fără har n‑am veni la Cristos. Dar a fi creștin este mai mult decât doar a veni la Cristos. Înseamnă a crește și a deveni tot mai mult ca și Domnul Isus – înseamnă urmărirea sfințeniei. Urmărirea sfințeniei este un lucru greu și de aceea trecem de la har la disciplină – și facem deseori o mare greșeală. În cartea sa Disciplina harului, Jerry Bridges oferă o explicație clară și completă a Evangheliei și ce înseamnă să fii credincios. Explorează modul în care același har care ne aduce la credința în Cristos este harul care ne disciplinează în Cristos.
Dacă ai încercat vreodată să înțelegi care este rolul tău și care este rolul lui Dumnezeu în creșterea ta ca și creștin, această carte te va încuraja și te va îndruma cum să te odihnești în Cristos în timp ce urmărești cu intensitate o viață de sfințenie.
Dr. JERRY BRIDGES este autor și conferențiar biblic. Dintre cărțile scrise de el amitim Urmăriți sfințenia, Practicarea evlaviei, Harul care ne transformă, Trusting God, The Gospel for Real Life, și cea mai recentă, Is God Really in Control? (publicate de NavPress). Jerry lucrează cu Navigatorii și locuiește împreună cu soția sa, Jane, în Colorado Springs, Colorado.