Numărul de evrei care cred în Isus ca și Mesia (cunoscuți și ca evrei mesianici) este în creștere, dar rămâne mic. Majoritatea covârșitoare de evrei din întreaga lume nu Îl vede pe Isus ca fiind așteptatul Mesia.
În rândul creștinilor, aceasta ridică întrebări, și uneori, și lipsă de sensibilitate și neînțelegeri. Uneori oamenii spun: „Evreii ar trebui să înceapă prin a-L accepta pe Isus, dacă doresc să fie numiți oamenii lui Dumnezeu.” Alții se întreabă: „Pasajele din Vechiul Testament care Îl indică pe Isus nu sunt evidente?” Aceasta duce la întrebarea de ce le este atât de greu să Îl accepte pe Isus? Și de ce este Isus un subiect atât de sensibil în conversațiile cu evreii? De ce discuția despre Isus provoacă atâta iritare în rândul evreilor?
Există mai multe răspunsuri posibile la toate aceste întrebări. Prezenta broșură este o umilă încercare de a da câteva răspunsuri. Obiectivul ei este de a promova o mai bună înțelegere printre creștini legată de sentimentele și rezistența din rândul evreilor atunci când vine vorba de Isus. Aici se petrec mult mai multe lucruri decât se poate vedea cu ochiul liber. Nu trebuie să o considerăm doar încăpățânare din partea evreilor. Acest lucru ar fi nedrept față de ei și ar subestima rezistența în acceptarea lui Isus ca Mesia al lor. Pentru a găsi răspunsuri, este important să începem cu originile Bisericii creștine timpurie, iar apoi, să privim la vremurile noastre prin prisma istoriei.