"Importantă. Convingătoare. Lisa Bevere este de neabătut din hotărârea ei de a fi de partea Adevărului."
-- Louie şi Shelley Giglio, fondatorii conferinţelor Passion
CE ESTE ADEVĂRUL?
Aceasta a devenit chestiunea definitorie a vremii noastre. Dar, în timp ce toată lumea are o opinie, se pare că adevărul devine din ce în ce mai greu de găsit. Poate că asta e pentru că noi căutăm ceva, pe când ar trebui să căutăm pe cineva.
ADEVĂRUL ARE UN NUME
Mai vechi decât timpul şi mai prezent decât această clipă, adevărul nu este un râu care se schimbă odată cu curenții culturali, ci o stâncă - nemişcată, invincibilă, neschimbată - este piatra de temelie a tot ceea ce suntem și am putea vreodată să visăm a fi.
Profundă din punct de vedere teologic, dar accesibilă, cartea Ca diamantul va fi o ancoră pentru suflet într-o mare de opinii, oferindu-vă un sentiment clar al direcției, într-o lume rătăcitoare.
LISA BEVERE a petrecut aproape trei decenii împuternicind femeile de toate vârstele să își găsească identitatea şi scopul. Ea este autoare a unor bestsellere şi o vorbitoare internațională renumită. Cărțile ei, printre care Trezirea leoaicei, Fete cu săbii și Fără Rival au ajuns în mâinile a milioane de oameni din întreaga lume. Lisa și soțul ei, John, sunt fondatori ai organizației Messenger International care s-a angajat să dezvolte urmaşi neclintiți ai lui Hristos, cu impact în lume.