Am întâlnit îngeri: Memorii răsfirate din deportarea în Bărăgan: 1959 – 1963

Imagincază-ţi că ai 11 ani şi ţi-a fost arestat de curând tatăl. Încă nu ai înţeles bine ce ţi se întâmplă, şi eşti scos noaptea din casă, împreună cu mama şi cu ceilalţi fraţi şi trimis nu se ştie unde, cu trenul. Este exact ce a păţit autorul acestei cărţi.

Deopotrivă mărturie şi document despre suferinţă şi supravieţuire în uni­versul concentraţionar din perioada comunismului, tulburătoarele evocări ale lui Ferenc Visky jr se află, paradoxal, sub semnul luminii şi al speranţei izvorâte din privirea plină de candoare a copilului care observă că până şi în neprimitoarea Câmpie a Bărăganului răzbate năzuinţa spre „un cer şi un pământ nou”.

-- Makia Hulber

Mama, născută şi crescută în Budapesta, nu vorbea limba româna la acea vreme când istoria - noţiune sinonimă cu absurdul - a bătut la uşă, iar ea i-a deschis-o larg... Primul născut a fost tălmaciul în limba română pentru ea şi pentru toată familia. Un Angelus interpret contrarevoluţionar. O mărturie târzie, iată, ce nu şi-a pierdut valabilitatea.

-- Andras Visky

Oricât de mare ar fi fost şocul sau oricât de scandaloasă ar fi fost cruzimea comuniştilor, demnă de piatra de moară din evanghelii, totuşi, un lucru se dovedeşte întotdeauna la final: îngerii acestor micuţi scandalizaţi „văd mereu chipul Tatălui meu ceresc în ceruri". Această carte este, la rândul ei, revelatoare: dacă o vei citi, la sfârşit te va transforma, poate, şi pe tine într-un înger, pentru ca şi tu să vezi chipul Tatălui.

-- Levente Horvath

Despre comunism şi ororile lui înfiorătoare se vorbeşte încă prea puţin. Ba chiar sunt voci care propun să nu dăm atâta importanţă trecutului sau să reinterpretăm pozitiv regimul odios şi criminal, căci liderii erau, chipurile, patrioţi. Iată un motiv pentru care volumul Am întâlnit îngeri este un an­tidot necesar şi binevenit.

Teofil Stanciu