Durata de livrare: 24 ORE
Istoria vieții unor oameni care au răspuns chemării lui Dumnezeu
Durerea îl străpunse pe David când fălcile leului îi sfâșiară brațul stâng. Într-o clipă, bestia îl ridică și îl scutură cu furia unei pisici asupra prăzii. Aruncat la pământ, simți din nou mușcătura necruțătoare și răsuflarea fierbinte a animalului, în timp ce saliva îi pătrundea prin jacheta ruptă. Un foc de armă răsună brusc — bum! — iar leul îl lăsă să cadă inert, ca pe un sac de porumb. David rămase întins, amețit, copleșit de o durere care îi amorțea întreg trupul.
Cu inima unui explorator și cu pasiunea unui evanghelist, David Livingstone a străbătut vastele întinderi necunoscute ale Africii, ducând Evanghelia oricui îi ieșea în cale. Rezistența lui neobișnuită, perseverența neclintită și hotărârea-i dârză i-au conturat un destin de pionier neobosit, cu un dor neostoit de a-L face pe Hristos cunoscut oriunde l-ar fi purtat pașii.
Aventurile captivante ale lui David Livingstone și râvna sa incredibilă continuă să insufle curaj în inima a nenumărați bărbați și femei, chemându-i să ducă mai departe mesajul Evangheliei și dragostea lui Dumnezeu către sufletele care nu au auzit-o niciodată.
Despre autori
JANET și GEOFF BENGE (soț și soție) sunt autori cu peste treizeci de ani de experiență. Janet a fost profesoară de gimnaziu. Geoff este licențiat în istorie. Originari din Noua Zeelandă, soții Benge au slujit timp de zece ani în cadrul organizației Youth With A Mission. Aceștia au două fiice, Laura și Shannon, și un fiu adoptat, Lito. În prezent locuiesc în Orlando, Florida.
An aparitie: 2025
Dimensiune coperta: 12,5 x 20,5 cm
Editura: Casa Cartii
ISBN: 978-606-732-312-2
Numar de pagini: 184
Tip coperta: brosata