Durata de livrare: 24-48 ore
Ce este Biblia? Cum a apărut? Cum a fost citită de evrei și de creștini? Cartea lui John Barton ne oferă răspunsurile, condensând munți de informație într-o lucrare foarte accesibilă chiar și pentru cei care nu știu nimic despre toate acestea.
— BART D. EHRMAN
Extraordinar de bine scris, ca un frumos jurnal de călătorie, volumul acesta aruncă lumină asupra unei cărți socotite de mulți un capitol încheiat. Cu intuiție, sensibilitate și profunzime, Barton desferecă acest leviatan adormit al culturii, creând o capodoperă. Dacă ar fi eliberată din veșmântul ei strâmt și lăsată să fie ea însăși, Biblia și-ar putea face iar auzit glasul răsunător într-o epocă a scepticismului. Cartea lui Barton m-a convins că acest lucru este cu putință.
— PETER STANFORD, The Sunday Times
John Barton a scris o lucrare înțeleaptă și foarte rațională despre o carte care a insuflat atât înțelepciune, cât și nebunie. Este o piatră de hotar în domeniu și va face mult bine.
— DIARMAID MACCULLOCH
Barton este o călăuză foarte sigură pe sine. O carte serioasă pentru cititori serioși. Aici vor găsi tot ce își doresc și chiar mai mult, totul înfățișat cu luciditate și bine explicat.
— Literary Review
Mai mult decât importantă. Această carte foarte bine scrisă și întemeiată trebuie citită de predicatori, de profesori și de toți cei care îi rezervă Bibliei un loc însemnat în religia lor.
— ANTHONY PHILLIPS, Church Times
John Barton… este înzestrat cu darul explicației limpezi și al analizei contextului cultural, iar cartea se citește pe nerăsuflate…
— The Times
JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“.
Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).
Editura: Humanitas
Numar de pagini: 568
ISBN: 978-973-50-6928-5
Dimensiune coperta: 15,5 x 23 cm
Tip coperta: cartonata
An aparitie: 2021
Traducere: Cornelia Dumitru