Chiar dacă lucrarea de față este destinată în primul rând predicatorului, ascultătorul să o citească și el, cu Scriptura în față, și să înțeleagă care este profilul spiritual al predicatorului chemat și uns de Domnul cu Duhul Său cel Sfânt. Ascultătorul să se roage apoi fierbinte pentru predicatorii care nu se încadrează în acest profil, ca Domnul să-i treacă prin minunea metamorfozei spirituale în urma căreia ei să se întoarcă la predicarea apostolică și să calce pe urmele lui Hristos – Prințul predicatorilor!
Predicatorul al cărui duh a fost trezit de Dumnezeu, își primește mesajele de la Duhul Domnului și le vestește sub ungerea Duhului. El nu încearcă să copieze pe nimeni, ci în umilința inimii lui, el păstrează făgașul călăuzirii pe care a primit-o din partea Duhului și caută să rămână simplu, smerit și original în același timp, slujind după chemarea pe care Domnul i-a făcut-o.
Predicatorul are de ales intre a căuta faima, celebritatea, renumele, admirația din partea oamenilor și altele de acest gen, pe de o parte, și a căuta ungerea Duhului pe de altă parte. Dacă în inima lui, el le va alege și le va căuta pe cele dintâi, atunci Domnul nu îi va face parte de cea de-a doua.
Adevăratul predicator nu doar că proclamă crucea lui Hristos, chiar dacă aceasta pare o nebunie pentru lume, ci el își poartă propria cruce după cum reiese din viața apostolului Pavel, chiar dacă asta pare o nebunie și mai mare.
Daniel Mureșan locuiește în Brașov, slujește ca păstor și, împreună cu soția lui, este binecuvântat de Domnul cu șase copii și șase nepoți. Cu ajutorul Domnului, a mai publicat: Inima și mâinile păstorului (2013), Orfanii lui Dumnezeu (2015), Vindecările divine (2016), Duhule vino! (2018), Profilul robului lui Hristos: mijlocitor și profet (2019), Suferința împreună cu Evanghelia (2020), Isus - Învingătorul demonilor (2020), Vorbirea în limbi noi (2020), Profilul robului lui Hristos: păstor și reformator (2021), Mană în pustiu (2021), Miere din stâncă (2021), Lumină pe cărare (2022), Șapte stări spirituale, ilustrate în Bisericile Apocalipsei (2022), Îndrumarul prorocului (2022), Prin credință – un cuvânt de încurajare pentru cei de care lumea nu e vrednică (2022).