Omul, salasul lui Dumnezeu

Cu mult timp în urmă am decis că prefer să cunosc adevărul decât să fiu fericit în ignoranţă. Dacă nu pot avea şi adevărul şi fericirea, vreau adevărul. În cer vom avea mult timp să fim fericiţi.

Oricine Îl caută pe Dumnezeu ca pe un mijloc de a ajunge la scopurile dorite nu Îl va găsi. Dumnezeul măreţ, Creatorul cerului şi al pământului, nu va fi una din multele comori, nici măcar cea mai mare dintre ele. El va fi totul în toate sau nu va fi nimic. Dumnezeu nu Se va lăsa folosit. Mila şi harul Lui sunt infinite şi înţelegerea Lui răbdătoare este peste măsură de mare, dar nu îi va ajuta pe oameni în alergarea lor egoistă după un câştig personal.

Oh, Dumnezeule, dă-mi trei răni. Răneşte-mă cu un sentiment al propriei mele păcătoşenii. Răneşte-mă cu compasiune pentru lume şi răneşte-mă cu o dragoste pentru Tine care mă va face să urmăresc şi să explorez mereu, să caut şi să găsesc mereu.

Vechea cruce este un simbol al morţii. Ea susţine sfârşitul aspru şi violent al fiinţei umane. Omul din vremurile romane care şi-a luat crucea şi a început să parcurgă drumul şi-a luat deja la revedere de la prietenii lui. El nu avea să se mai întoarcă înapoi. Pleca pentru a i se pune capăt. Crucea nu a făcut niciun compromis, nu a modificat nimic, nu a cruţat nimic; ea a ucis tot ce este în om, în mod complet şi definitiv. Nu a încercat să fie în relaţii bune cu victima ei. A lovit crud şi dur şi, atunci când şi-a terminat treaba, omul nu mai exista.

Noua cruce nu ucide păcătosul, ci îl redirecţionează. Îl angrenează într-un mod mai curat şi mai încântător de viaţă şi îi cruţă respectul de sine. Celui care se afirmă îi spune: „Vino şi afirmă-te pentru Hristos”. Celui egoist îi spune: „Vino şi laudă-te în Domnul”. Celui care caută senzaţii tari îi spune: „Vino şi bucură-te de fiorul părtăşiei creştine”. Mesajul creştin este înclinat în direcţia modei actuale pentru a-l face acceptabil pentru public.

În majoritatea bisericilor evanghelice acum este un obicei obişnuit să oferi oamenilor, mai ales celor tineri un maxim de distracţie şi un minim de instruire serioasă. În majoritatea locurilor este aproape imposibil să faci pe cineva să vină la o întâlnire unde singura atracţie este Dumnezeu. Singura concluzie pe care o poate trage cineva este că pretinşii copii ai lui Dumnezeu sunt plictisiţi de El, deoarece ei trebuie ademeniţi la o întâlnire cu o bomboană pe băţ care ia forma filmelor religioase, a jocurilor şi a gustărilor.

Aceasta a influenţat întreaga structură a vieţii bisericii şi a adus la viaţă un nou tip arhitectural de biserică, prevăzut să găzduiască viţelul de aur.

Orice obiecţie adusă celor care duc mai departe creştinismul viţelului de aur actual este întâmpinată cu un răspuns triumfător: „Dar îi câştigăm!” Sunt câştigaţi pentru ce? Pentru adevărata ucenicie? Pentru purtarea crucii? Pentru renunţarea la sine? Pentru separarea de lume? Pentru răstignirea firii? Pentru trăirea în sfinţenie? Pentru nobleţea caracterului? Pentru dispreţuirea comorilor lumii? Pentru autodisciplina dură? Pentru dragostea faţă de Dumnezeu? Pentru dedicarea totală faţă de Hristos? Bineînţeles, răspunsul la toate aceste întrebări este nu.

Neocreştinii din zilele noastre au adoptat un nou decalog, primele cuvinte din el fiind „să nu ai altă părere”, şi un nou set de fericiri care încep aşa: „Ferice de cei care tolerează totul, pentru că ei nu vor fi responsabili de nimic.” Acum se acceptă să vorbeşti despre diferenţele religioase în public cu condiţia ca nimeni să nu încerce să îl convertească pe cel de lângă el sau să sublinieze greşelile din credinţa sa. Scopul acestor discuţii nu este de a privi în faţă adevărul, ci de a descoperi cum gândesc adepţii unei alte religii şi, astfel, să beneficiem de pe urma perspectivelor lor aşa cum sperăm să o facă şi ei.

A căuta să fii prieten cu cei care nu vor să fie prietenii lui Hristos înseamnă să fii un trădător al Domnului nostru. Întunericul şi lumina nu pot fi aduse împreună niciodată prin discuţii. Unele lucruri nu sunt negociabile.

Amintiţi vă întotdeauna următorul lucru: nu poţi purta o cruce împreună cu altcineva. Chiar dacă un om este înconjurat de o mulţime mare de oameni, crucea sa este numai a lui şi purtarea ei îl separă. Societatea este împotriva lui, altfel nu ar mai avea nicio cruce. Nimeni nu este prieten cu omul care poartă o cruce. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit”.

Singurătatea creştinului apare în urma faptului că el umblă cu Dumnezeu într-o lume lipsită de evlavie, o umblare care deseori trebuie să îl îndepărteze de părtăşia creştinilor buni, la fel ca şi de cea a lumii neregenerate. Instinctele lui date de Dumnezeu strigă după tovărăşia cu alţi oameni la fel ca el, oameni care îi pot înţelege dorinţele, aspiraţiile, cufundarea lui în dragostea lui Hristos, şi deoarece în cercul lui de prieteni sunt atât de puţini cei care împărtăşesc experienţele lui interioare, este forţat să umble singur.

Omul cu adevărat spiritual este, într-adevăr, un fel de ciudăţenie. El nu trăieşte pentru sine, ci ca să promoveze interesele Altuia. Caută să îi convingă pe oameni să dea totul Domnului său şi nu cere nimic, nicio parte pentru el. Lui îi face plăcere nu să fie onorat, ci să Îl vadă pe Mântuitorul lui glorificat în ochii oamenilor. Bucuria lui este de a-L vedea pe Domnul său înălţat şi el să fie neglijat. Găseşte puţini oameni care sunt dispuşi să vorbească despre obiectul suprem al interesului său, de aceea el este, deseori, tăcut, trecut cu vederea în mijlocul gălăgiei făcute de discuţiile religioase. Din această cauză este recunoscut ca fiind obtuz şi prea serios. Astfel, este evitat şi prăpastia dintre el şi societate se lărgeşte. El caută prieteni ale căror straie să le poată identifica după mirosul de mir, de aloe şi de casie din palatele de fildeş, şi fie că găseşte câţiva, fie că nu găseşte niciunul, păstrează aceste lucruri în inima lui, aşa cum odinioară a făcut şi Maria.

Slăbiciunea atât de multor creştini moderni este că se simt ca acasă în această lume. În efortul lor de a trăi o viaţă liniştită, s-au „ajustat” societăţii neregenerate, şi-au pierdut caracterul de pelerin şi au devenit o parte esenţială chiar a ordinii morale împotriva căreia au fost trimişi să protesteze. Lumea îi recunoaşte şi îi acceptă pentru ceea ce sunt. Acesta este cel mai trist lucru care poate fi spus despre ei. Ei nu sunt singuri, dar nici sfinţi nu sunt.


 

CUPRINS

1. Omul: sălaşul lui Dumnezeu

2. Chemarea lui Hristos

3. Ceea ce gândim despre noi este important

4. Cel născut o dată şi cel născut de două ori

5. Despre originea şi natura lucrurilor

6. De ce li se pare oamenilor că Biblia este dificilă?

7. Credinţa: doctrina înţeleasă greşit

8. Adevărata religie nu înseamnă a simţi, ci a vrea

9. Cum să progresăm din punct de vedere spiritual?

10.Vechea şi noua cruce

11.Nu există niciun fel de înţelepciune în păcat

12.Trei trepte de cunoaştere religioasă

13.Sfinţirea profanului

14.Dumnezeu trebuie să fie iubit pentru ceea ce este El Însuşi

15.Adevărata credinţă este activă, nu pasivă

16.Despre a lua prea multe ca un lucru de apucat

17.Vindecarea de un duh frământat

18.Lăudăroşie sau subestimare?

19.Comuniunea sfinţilor

20.Temperamentul în viaţa creştină

21.Răspunde Dumnezeu întotdeauna rugăciunilor?

22.Auto-înşelarea şi cum să o eviţi

23.Despre reproducerea şoarecilor bălţaţi

24.Sfinţii necunoscuţi

25.Trei răni care dovedesc credincioşia

26.Mânia lui Dumnezeu: Ce este ea?

27.În favoarea dogmatismului

28.Prin ce trăiesc oamenii

29.Cum să testăm duhurile?

30.Plictiseala religioasă

31.Biserica nu poate muri

32.Domnia Omului Isus este fundamentală

33.A fi auto-didact este mai bine decât a nu fi educat deloc

34.Câteva gânduri despre cărţi şi despre citire

35.Aşteptăm din ce în ce mai puţin sfârşitul apocaliptic

36.Alegerile arată şi formează caracterul

37.Importanţa doctrinei sănătoase

38.Unele lucruri nu sunt negociabile

39.Sfântul trebuie să umble singur