Rugaciunea: Are ea puterea de a schimba ceva?

Philip Yancey
59,00 RON

Scrisa de unul dintre cei mai reprezentativi ganditori crestini ai generatiei noastre, "Rugaciunea: Are ea puterea de a schimba ceva?" incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebarile care graviteaza in jurul rugaciunii, intrebari care ii framanta pe multi dintre noi, dar pe care putini stiu sa le exprime.

In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 20124 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

PE CINE SCHIMBA RUGACIUNEA: PE NOI SAU PE DUMNEZEU? SAU SI PE NOI SI PE DUMNEZEU?

In cea mai impresionanta carte pe care a scris-o de la "Isus pe care nu L-am cunoscut" si "Tulburatoarele descoperiri ale Harului" incoace, Philip Yancey sondeaza insasi esenta relatiei noastre cu Dumnezeu, in aspectele ei fundamentale, fascinante, uimitoare si implinitoare.

RUGACIUNEA
Cum actioneaza rugaciunea? Sau, pentru a da o nota personala intrebarii: actioneaza rugaciunea conform asteptarilor noastre?

Scrisa de unul dintre cei mai reprezentativi ganditori crestini ai generatiei noastre, "Rugaciunea: Are ea puterea de a schimba ceva?" incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebarile care graviteaza in jurul rugaciunii, intrebari care ii framanta pe multi dintre noi, dar pe care putini stiu sa le exprime.

Dupa cum relateaza Biblia, a existat o vreme cand Dumnezeu si Adam se plimbau prin Gradina Edenului si stateau de vorba ca doi prieteni.


Pe-atunci rugaciunea era ceva tot atat de natural ca si conversatia cu un coleg sau cu fiinta iubita. In zilele noastre insa multi se regasesc in cuvintele unei tinere studente: "Nu sunt intotdeauna sincera cand ma rog. Uneori pare ceva fortat, ca un fel de ritual.

 

Nu fac decat sa repet aceleasi cuvinte. Oare Dumnezeu aude aceste rugaciuni? Sa continuu asa, chiar daca nu am convingerea ca procedez bine?" Pastorii si crestinii obisnuiti deopotriva situeaza rugaciunea, in mod constant, pe o pozitie inalta ca importanta -- dar si ca sursa de mari frustrari.

 

CUPRINS
 

Partea intai
In tovarasia lui Dumnezeu
1. Cea mai arzatoare dorinta omeneasca
2. Vedere de sus
3. Exact asa cum suntem
4. Dumnezeu asa cum este
5. Din nou impreuna

Partea a doua
Dezvaluirea misterelor
6. De ce ne rugam?
7. O lupta pe viata si pe moarte
8. Parteneriat
9. Se schimba situatia cu ceva?
10. Il schimba rugaciunea pe Dumnezeu?
11. Cere, cauta, bate

Partea a treia
Limbajul rugaciunii
12. Tanjim dupa coerenta
13. ABC-ul rugaciunii
14. Cu limba legata
15. Sunetul tacerii

Partea a patra
Dilemele rugaciunii
16. Rugaciuni fara raspuns: a cui e vina?
17. Rugaciuni fara raspuns: viata ramane invaluita in mister
18. Rugaciunea si vindecarea fizica
19. Pentru ce sa ne rugam

Partea a cincea
Practica rugaciunii
20. Eu si rugaciunea
21. Rugaciunea si cei din jur
22. Rugaciunea si Dumnezeu
Resurse pentru rugaciune
Multumiri

Surse
Mentiune speciala"

 

CAPITOLUL 1 CEA MAI ARZATOARE DORINTA OMENEASCA 

Cand un doctorand de la Universitatea Princeton a intrebat: "Sa mai fie oare vreo tema originala de cercetare, care sa poata face obiectul unei disertatii?", Albert Einstein a replicat: "Cerceteaza problema rugaciunii. Cineva trebuie sa se ocupe de acest subiect." Mi-am ales un moment total nepotrivit pentru a vizita unul din marile orase ale Rusiei, Sankt Petersburgul. Am pornit in noiembrie 2002, tocmai cand metropola se pregatea de reconstructie, la implinirea celor trei sute de ani pe care avea sa-i sarbatoreasca in anul urmator. Schelele acopereau toate cladirile importante si molozul se asternuse deja pe pavajul vechi de piatra al strazilor, transformand alergarea mea obisnuita de dimineata intr-o veritabila aventura. Alergam pe intuneric (soarele rasare cam pe la jumatatea diminetii la aceasta latitudine), cu capul aplecat, ocolind atent mormanele de caramizi si nisip ale muncitorilor, cu privirile mereu inainte ca sa detectez stralucirea slaba a ghetii de pe caldaram. 

 

Pesemne ca intr-o dimineata mi-am pierdut capacitatea de concentrare, caci dintr-o data m-am trezit intins cu fata la pamant, complet naucit si tremurand. M-am ridicat de jumatate. Imi amintesc ca in momentul caderii mi-am smucit capul intr-o parte ca sa evit o bara de otel ce iesea din bordura formand un unghi periculos. Mi-am scos manusile, am dus mana la ochiul drept si am simtit sangele curgand. Toata jumatatea dreapta a fetei imi era plina de sange. M-am ridicat in picioare, mi-am scuturat hainele de zapada murdara in care cazusem, pipaindu-mi corpul sa vad daca nu cumva mai aveam si alte rani. Mergeam incet, verificandu-mi genunchii si coatele tremurande. Simteam in gura gust de sange si, dupa ce-am mai inaintat cale de cateva strazi, mi-am dat seama ca-mi lipsea un dinte din fata. M-am intors sa-l caut, pe intuneric, dar fara nici un rezultat.

 

 Cand am ajuns pe Nevsky Prospekt, un bulevard foarte aglomerat, am observat ca oamenii ma priveau insistent.  Se intampla rar ca rusii sa-i priveasca pe straini in ochi, deci am dedus ca aratam ingrozitor. Am ajuns schiopatand pana la hotel si am reusit sa-i conving pe cei de la serviciul de paza, care ma priveau banuitor, sa ma lase sa trec si sa urc in camera mea. Am batut la usa si am spus: "Janet, da-mi drumul inauntru… Sunt ranit." Auziseram amandoi relatari ingrozitoare despre serviciile medicale din Rusia, unde te duceai cu o zgarietura usoara si te alegeai cu SIDA sau cu hepatita. Prin urmare, m-am hotarat sa ma tratez singur. Dupa ce am facut o razie in minibarul din camera, am scos sticlutele de vodca din el si am inceput sa-mi curat urmele de praf de pe fata. Buza de sus imi crapase. Am strans din dintii, am turnat alcoolul pe taieturi si mi-am trecut peste fata servetelele umede ramase din avionul Lufthansa. Mi-am lipit strans buza de sus cu leucoplast, sperand ca rana se va inchide fara sa raman cu o diformitate. Zona din jurul ochiului se umflase si capatase o tenta vinetie pronuntata, dar, din fericire, vederea nu-mi era afectata.

 

 Am luat cateva aspirine si am stat o vreme linistit. Am iesit apoi din nou pe Nevsky Prospekt sa caut un Internet Cafe. Am intrat intr-o cladire, am urcat trei etaje si m-am folosit de limbajul semnelor pentru a negocia pretul in ruble, dupa care m-am instalat in fata unui calculator.

 

 Degetele atingeau o tastatura ciudata si m-am trezit cu caractere chirilice pe monitor. Dupa zece minute de starturi false, am gasit in cele din urma un program America Online [AOL] in engleza. In sfarsit, iata-ma conectat! Am scris un scurt mesaj grupului de rugaciune din biserica mea din Colorado si catorva prieteni si rude. Reteaua functiona cu intreruperi, si de fiecare data eram obligat sa iau de la capat cautarea AOL si sa rescriu mesajul. Mesajul era simplu; cateva detalii generale, apoi: "Avem nevoie de ajutor. Rugati-va pentru noi." Nu stiam cat de grave erau leziunile mele. A doua zi urma sa vorbesc la o conventie a librarilor din Sankt Petersburg, apoi sa merg la Moscova pentru alte conferinte. 

 

Banda cu stiri ce se derula in permanenta pe AOL ma anunta ca rebeli ceceni inarmati asediasera un teatru plin cu spectatori si ca Moscova se afla sub restrictie militara. Am terminat de scris mesajul si am apasat pe "Send" (Trimite) exact in clipa cand un semnal sonor m-a avertizat ca-mi expirase timpul. 

 

Asa sa stea oare lucrurile cu rugaciunea? Asta era intrebarea care ma framanta in vreme ce ma indreptam spre hotel. Trimitem semnale dintr-o lume vizibila spre una invizibila in speranta ca Cineva le va receptiona. Ei, dar cum putem sti? Totusi, pentru prima oara in ziua aceea am simtit ca ghemul de teama si ingrijorare care-mi stransese stomacul pana atunci incepea sa se destrame. In cateva ore prietenii mei si familia, oamenii care tineau la mine, urmau sa deschida calculatorul, sa citesca mesajul meu si sa se roage pentru mine. Nu eram singur.

 

* Un strigat universal 

 

Orice credinta are o forma oarecare de rugaciune. Triburile din jungla aduc ofrande si apoi se roaga zi de zi pentru sanatate, hrana, ploaie, copii si victorie in lupte. Incasii si aztecii mergeau atat de departe incat aduceau jertfe umane pentru a-si imbuna zeii. Musulmanii din zilele noastre se opresc de cinci ori pe zi din orice activitate -- indiferent ca sunt la volan, in pauza de cafea, sau joaca fotbal -- cand aud chemarea la rugaciune. Pana si ateii gasesc modalitati de a se ruga. In zilele furtunoase ale comunismului din Rusia, partizanii infocati ai partidului aveau un fel de "colt rosu", in care puneau un portret al lui Stalin acolo unde crestinii si-ar fi pus icoanele. Plin de patos, ziarul Pravda oferea acest sfat cititorilor sai din 1950: 

 

Daca intampini greutati in munca ta, sau, deodata, te indoiesti de capacitatile tale, gandeste-te la el -- la Stalin -- si vei gasi increderea de care ai nevoie. Daca simti ca te doboara oboseala intr-un moment nepotrivit, gandeste-te la el -- la Stalin -- si vei munci cu avant. 

 

Daca vrei sa afli care e cea mai buna hotarare, gandeste-te la el -- la Stalin -- si vei sti care e hotararea justa.

 

** Ne rugam pentru ca vrem sa inaltam multumirile noastre spre cineva sau ceva pentru frumusetile si splendorile vietii, si, de asemenea, pentru ca ne simtim mici si neajutorati, iar uneori speriati. Ne rugam pentru iertare, pentru putere, pentru a intra in legatura cu Acela care exista din vesnicie, pentru a ne asigura ca nu suntem singuri. Milioane de persoane din grupurile Alcoolicilor Anonimi se roaga zilnic unei Puteri mai Inalte, implorand ajutor pentru a-si tine sub control dependenta. Ne rugam pentru ca nu putem altfel. Chiar cuvantul prayer (rugaciune, in limba engleza) provine din radacina latinescului precarius -- inrudit cu precarious (precar, in limba romana). Iata-ma deci in Rusia, la Sankt Petersburg, rugandu-ma impins de disperare. Era tot ce-mi mai ramasese. Rugaciunea este universala pentru ca se adreseaza unei nevoi umane fundamentale. Sau, cum spunea Thomas Merton: "Rugaciunea exprima ceea ce suntem… Suntem fiinte vii incomplete. Suntem un abis, un gol care se cere umplut." Prin rugaciune rupem tacerea si, uneori, cuvintele rugaciunii irup din cele mai profunde parti ale fiintei noastre. Imi amintesc ca in zilele care au urmat evenimentelor de la 11 septembrie 2001 m-am rugat la nesfarsit: "Doamne, binecuvanteaza America!", "Salveaza America". De fapt voiam sa spun: "Salveaza-ne." "Cruta-ne viata." "Mai da-ne o sansa." 

 

Conform sondajelor Gallup, mai multi americani se vor dedica rugaciunii saptamana aceasta decat sportului, sofatului, sexului sau muncii. Noua din zece ne rugam regulat si trei din patru afirmam ca o facem zilnic. Pentru a avea o idee cat de vaga despre interesul pentru rugaciune, scrieti cuvantul "rugaciune" sau "a ruga", cautati pe Google, de exemplu, si veti vedea cate milioane de legaturi apar. si totusi, in spatele acestor cifre impresionante se ascunde o mare enigma. 

 

Cand am inceput sa cercetez subiectul rugaciunii crestine, am mers prin biblioteci si am citit relatari despre viata unor mari oameni ai rugaciunii ramasi in istorie. George Muller isi incepea fiecare zi cu cateva ore de rugaciune, implorandu-L pe Dumnezeu sa implineasca nevoile concrete ale orfelinatului sau. Episcopul Lancelot Andrews dedica cinci ore pe zi rugaciunii, iar Charles Simeon se trezea la patru dimineata pentru a-si incepe programul sau de rugaciune de patru ore. Calugaritele din ordinul cunoscut sub numele de "Neadormitele" se roaga si azi in schimburi, astfel incat acopera fiecare ceas din zi si din noapte. Susana Wesley, o mama mereu ocupata si fara un loc retras la dispozitie, se aseza in balansoarul ei, isi ascundea capul sub sort si se ruga pentru John, pentru Charles si pentru toti ceilalti copii ai ei. Martin Luther, care acorda zilnic doua pana la trei ore rugaciunii, spunea ca aceasta ar trebui sa fie pentru noi ceva tot atat de natural pe cat este pentru un pantofar sa faca incaltari si pentru un croitor sa faca vesminte. Jonathan Edwards scria despre "ceasurile dulci" petrecute pe malul raului Hudson, "fermecat si cufundat deplin in Dum-nezeu". 

 

In etapa a doua m-am adresat cu intrebari unor oameni obisnuiti. Interviurile au urmat cam acelasi tipar: Considerati ca rugaciunea e un lucru important? O, da. Cat de des va rugati? In fiecare zi. Cam cat timp? Pai, cam cinci minute… poate chiar sapte. Gasiti in rugaciune un sentiment de implinire? Nu tocmai. Simtiti prezenta lui Dumnezeu cand va rugati? Uneori, dar nu foarte des. Majoritatea celor cu care am stat de vorba resimteau rugaciunea mai mult ca pe o povara decat ca pe o placere. O considerau ceva important, crucial chiar, insa se simteau vinovati si se condamnau pentru ca nu reuseau sa faca mai mult.

 

 Lupta din zilele noastre 

 

Cand ascult rugaciuni publice din biserici evanghelice, aud oameni spunandu-I lui Dumnezeu ce sa faca, la care se mai adauga aluzii voalate la cum ar trebui sa se poarte altii. Cand ascult rugaciuni din biserici cu tendinte liberale, aud chemari la actiune, de parca rugaciunea ar fi o etapa care ar putea fi expediata rapid pentru ca apoi sa ne apucam de lucrari serioase pentru Imparatia lui Dumnezeu. Opera teologica a lui Hans Kung, "On Being a Christian" ("Ce inseamna sa fii crestin"), numarand peste 700 de pagini, nu are nici macar un capitol sau o referinta bibliografica despre rugaciune. Cerandu-i-se lamuriri mai tarziu, Kung a spus ca regreta omisiunea. 

 

Pe parcursul scrierii cartii, se simtise atat de presat de cenzorii Vaticanului si de termenele limita impuse de editor incat pur si simplu a uitat sa abordeze subiectul rugaciunii. Cum se face ca rugaciunea ocupa teoretic un loc atat de important in sondaje si unul atat de scazut in topul lucrurilor care aduc implinire reala? Cum se explica imensul contrast dintre oameni de talia unui Luther sau Simeon, care petreceau ore in sir ingenunchiati in rugaciune, si omul modern care se roaga zece minute si incepe sa se foiasca nervos. Peste tot am intalnit o contradictie intre rugaciune, ca teorie, si rugaciune, ca practica. Teoretic, rugaciunea este actul uman esential, un punct de legatura nepretuit cu Dumnezeul universului. Practic, rugaciunea sporeste deseori confuzia si frustrarea. Editorul meu a organizat un sondaj pe Internet si din 678 de respondenti doar 23 s-au declarat multumiti de timpul petrecut in rugaciune. Tocmai aceasta discrepanta m-a starnit sa scriu cartea de fata. Progresele din domeniul stiintei si tehnologiei contribuie, fara indoiala, la amplificarea sentimentului de confuzie legat de rugaciune. Odinioara, gospodarul ridica fruntea si implora cerurile de arama sa puna capat secetei. Astazi studiem fronturile atmosferice de joasa presiune, sapam canale de irigatii si producem nori cu ajutorul particulelor metalice. Odinioara, cand copilul se imbolnavea, parintii strigau dupa ajutor la Dumnezeu; acum cheama Salvarea sau telefoneaza la medic.

 

 Aproape peste tot in lume, rugaciunea e subminata de scepticismul modern. Respiram o atmosfera saturata de indoiala. De ce lasa Dumnezeu ca istoria sa aiba un curs atat de complicat si nu intervine? La ce ajuta rugaciunea in fata amenintarii unui atac nuclear, a terorismului, a uraganelor, si incalzirii globale? Pentru unii, rugaciunea pare, dupa spusele lui George Buttrick, "un spasm de cuvinte care se pierd intr-o indiferenta cosmica" -- si, nota bene, scria asta in 1942! 

 

Prosperitatea contribuie si ea la diminuarea interesului pentru rugaciune. In calatoriile mele, am observat ca crestinii din tarile in curs de dezvoltare petrec mai putin timp reflectand la eficienta rugaciunii si mai mult timp rugandu-se efectiv. Cei bogati se bazeaza pe puterea de care dispun si pe resurse financiare pentru a-si rezolva problemele imediate, si pe polite de asigurare si planuri de pensii pentru a-si aranja viitorul. Pentru ca, nu-i asa, ne-ar veni destul de greu sa ne rugam cu toata sinceritatea: "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi", cand camara ne e burdusita cu provizii pentru o luna intreaga. Din ce in ce mai mult, presiunea timpului nu mai lasa loc acelui ritm de viata domol de care se pare ca are nevoie rugaciunea. Comunicarea cu alti oameni e tot mai redusa si tot mai codificata: cateva randuri, email-uri, mesaje instant. Avem din ce in ce mai putin timp pentru conversatie, ca sa nu mai vorbim de contemplatie. Mereu avem sentimentul ca nu e destul: nu avem destul timp, nu ne odihnim destul, nu facem destul sport, nu ne recreem destul. Unde mai incape Dumnezeu intr-o viata care pare a fi pierdut deja in lupta cu cronometrul? 

 

Daca totusi ne hotaram sa aruncam o privire in interior si ne punem sufletul pe masa, terapeutii si grupurile de sprijin ne ofera cai de eliberare care altadata Ii erau rezervate doar lui Dumnezeu. Rugaciunea catre un Dumnezeu invizibil nu aduce acelasi feedback pe care il obtii de la un consilier sau de la niste prieteni care, cel putin, dau din cap plini de compasiune. Oare chiar exista cineva care ne asculta? Sau, cum intreba, pe un ton nazal, telefonista Ernestine, interpretata de actrita de comedie Lily Tomlin: "Sunt in legatura cu cel caruia ii vorbesc?" Pentru sceptic, rugaciunea e o iluzie, o pierdere de vreme. Pentru credincios, ea reprezinta poate cea mai importanta modalitate de utilizare a timpului. In calitate de crestin, cred in cea de-a doua afirmatie. Atunci de ce ridica rugaciunea atatea probleme? Pastorul britanic Martyn Lloyd-Jones sintetiza astfel aceasta nedumerire: "Dintre toate activitatile in care se implica un crestin, si care sunt parte integranta a vietii de credinta, nu exista nici una care sa ne provoace un sentiment mai derutant si sa ridice atatea probleme asa cum face activitatea pe care o numim rugaciune." Cautarea unui pelerin Scriu despre rugaciune din postura unui pelerin, nu a unui expert. Am aceleasi intrebari pe care le au cei mai multi oameni la un moment dat. Imi asculta Dumnezeu rugaciunea? De ce I-ar pasa lui Dumnezeu de mine? Daca Dumnezeu stie tot, ce rost are sa ma mai rog? De ce par atat de inconsecvente raspunsurile la rugaciune, ba chiar dictate de capriciu? Oare o persoana inconjurata de o multime de prieteni care se roaga pentru ea are mai multe sanse de vindecare decat una care se lupta cu cancerul si are doar o mana de oameni care o sustin cu rugaciunile lor? De ce uneori Dumnezeu pare aproape, iar alteori undeva departe? Rugaciunea Il schimba pe Dumnezeu sau ma schimba pe mine? 

 

Inainte de a incepe sa scriu aceasta carte, evitam deseori subiectul rugaciunii, dintr-un sentiment de vinovatie si de inferioritate. Ma simt jenat sa recunosc ca nu tin un jurnal, nu am un indrumator spiritual si nu frecventez in mod regulat un grup de rugaciune. Si, marturisesc fara ezitare ca am tendinta de a vedea rugaciunea din perspectiva unui sceptic, mai degraba obsedat de rugaciunile care nu au primit un raspuns decat bucurandu-ma de cele care au primit. Pe scurt, principala mea calificare in abordarea temei rugaciunii consta tocmai in faptul ca ma simt necalificat -- si imi doresc sincer sa invat mai mult. Imi doresc sa-L cunosc pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lume. Psihiatrul Gerald C. May observa: "Dupa douazeci de ani in care am ascultat cele mai adanci aleanuri ale sufletului omenesc, am ajuns la convingerea ca fiinta umana are o dorinta innascuta pentru Dumnezeu. Fie ca suntem religiosi in mod constient, fie ca nu, aceasta dorinta este nazuinta noastra cea mai profunda si comoara noastra cea mai de pret." 

 

Cu siguranta, daca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, El va gasi o cale de a implini aceasta nazuinta. Iar aceasta cale este rugaciunea. Instinctul de jurnalist m-a facut sa cer opinia multor categorii de oameni despre rugaciune: vecini de-ai mei, alti scriitori, membri din biserica, mentori spirituali, oameni obisnuiti. Am inclus unele din gandurile lor in rubrici aparte pe tot parcursul cartii, ca exemple cat se poate de concrete ale unor intalniri cu rugaciunea si ca un semn de aducere aminte pentru mine care sa nu ma lase sa divaghez de la intrebarile lor. De cele mai multe ori am folosit doar numele mic al acestor oameni, desi multi dintre ei au deja un renume in cercurile crestine, dar am facut-o tocmai pentru a evita orice forma de ierarhizare. Cand e vorba de rugaciune, toti suntem niste incepatori. Nu mi-am propus nici o clipa sa scriu un soi de ghid care detaliaza metode precum postul, taberele de rugaciune sau indrumarea spirituala. Am pornit sa cercetez tema rugaciunii din postura unui pelerin, mergand agale, contempland monumentele, ridicand intrebari, cumpanind indelung, cautand sa aflu in ce ape ne scaldam. Recunosc ca exista un dezechilibru, o reactie exagerata fata de timpul petrecut printre crestini care au promis prea mult si au gandit prea putin si, prin urmare, greselile pe care le fac sunt pe un fond de sinceritate, nicidecum de falsitate. 

 

In timp ce lucram la carte, am ajuns, totusi, sa vad rugaciunea ca pe un privilegiu, nu ca pe o indatorire. Ca orice lucru bun, rugaciunea cere si ea o anumita disciplina. Si totusi, cred ca viata cu Dumnezeu ar trebui sa semene mai mult cu o prietenie decat cu o obligatie. Rugaciunea cuprinde si clipe de extaz si momente de apatie, un spirit absent, dar si o concentrare maxima, strafulgerari de bucurie, dar si accese de iritare. Cu alte cuvinte, rugaciunea are trasaturi comune cu toate celelalte relatii importante. Daca rugaciunea reprezinta locul unde faptura umana se intalneste cu Dumnezeu, inseamna ca trebuie sa aflu mai multe despre rugaciune. Cele mai mari framantari din viata mea de crestin graviteaza in jurul acelorasi doua teme: de ce nu actioneaza Dumnezeu asa cum am vrea noi si de ce nu actionez eu asa cum ar dori El. Rugaciunea este tocmai punctul de convergenta al celor doua teme.

 

Editura: Kerigma

Numar de pagini: 408

ISBN: 978-973-8960-16-9

Dimensiune coperta: 14.5 x 20.5 cm

Tip coperta: brosata

An aparitie: 2008

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!