Jurnal de calatorie. Rusia

După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintã partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.
- Ion DIACONESCU
 

O carte frumoasă ca scriitură, plină de iluzii, o mărturie despre credinţă, avânt, fanatism şi bucuria vieţii întrepătrunse de o manieră invizibilă şi mereu enigmatică. Aş mai adăuga fascinaţia lui Kazantzakis pentru demiurgul acestei fantasme încarnate în istorie. Lenin-ul său este unul coborât parcă din olimp, o zeitate infailibilă graţie căreia muritorii au şansa de a deveni eroi. Doar că, sub Stalin, s-a dovedit că preţul acestui eroism, al unui romantism ce părea sublim, a fost de fapt construirea unei imense, odioase, criminale colonii penitenciare.
- Vladimir TISMĂNEANU

Fragment din carte:

De indata ce am lasat in urma tarmurile grecesti, am rasuflat usurati. lasam in urma noastra nerusinatele dispute partinice, micile si comicele noastre incoerente politice cu marile si tragicele lor consecinte, atmosfera sufocanta a Greciei de astazi, si respiram in sfarsit aerul marii celei libere si nelocuite.

O curiozitate si o neliniste puternica ne stapaneau inima. Ne indreptam spre nord, spre misterioasa tara, spre nemarginitele campii ninse, unde milioane de oameni, jumatate asiatici, jumatate europeni, cu bogate calitati contradictorii, deopotriva stapaniti de misticism si realisti, blanzi si nemilosi, rabdatori si revolutionari, se caznesc, adanciti pana la genunchi in sange si noroi, sa deschida, in avangarda, un drum nou oamenilor. Ce sa fie oare dincolo de campiile astea ninse? „Zapezile rosii“, pe care le saluta poetii bolsevici, au fost oare invesmantate in purpura de noul soare care rasare, sau numai de sangele miilor de barbati si femei care au fost omorati? sau nu cumva Rusia ramane asa cum a fost dintotdeauna si cum o voia marele ei poet contemporan, Aleksandr Blok: „Padure si campie si basma-nflorita pe sprancene“?

Vom vedea; nimeni nu a putut, cred, sau nu a vrut sa ne spuna acum adevarul. Gramezi de carti au fost scrise, imnuri si pamflete ne descriu „sfanta rusie“, cand rai, cand iad, cu toate cercurile dantesti ale foamei, ticalosiei si dementei.