Agentii Babilonului. Ce ne spun profetiile lui Daniel despre sfarsitul vremurilor

David Jeremiah
41,00 RON
In toata istoria, Babilonul a fost un simbol al celei mai rele cetati, una caracterizata de decadenta extrema, cruzime infinita, lupta pentru putere si razvratire impotriva lui Dumnezeu. Nicaieri in Biblie nu gasim o imagine mai vie a naturii rele a Babilonului ca in cartea Daniel. Plina de elemente profetice si viziuni – multe dintre care s-au implinit deja –, paralelele intre lumea descrisa in aceasta carte si lumea in care traim noi azi sunt incredibile. De fapt, o analiza atenta a profetiilor descrise in cartea Daniel ne ofera dovezi certe nu doar ca spiritul antic al Babilonului este in ascensiune, dar si ca sfarsitul veacurilor este mult mai aproape decat credem.
In stoc

Durata de livrare: 24-48 ore

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 8923 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
Babilonul este in ascensiune! 

In toata istoria, Babilonul a fost un simbol al celei mai rele cetati, una caracterizata de decadenta extrema, cruzime infinita, lupta pentru putere si razvratire impotriva lui Dumnezeu. Nicaieri in Biblie nu gasim o imagine mai vie a naturii rele a Babilonului ca in cartea Daniel. 

Plina de elemente profetice si viziuni – multe dintre care s-au implinit deja –, paralelele intre lumea descrisa in aceasta carte si lumea in care traim noi azi sunt incredibile. 

De fapt, o analiza atenta a profetiilor descrise in cartea Daniel ne ofera dovezi certe nu doar ca spiritul antic al Babilonului este in ascensiune, dar si ca sfarsitul veacurilor este mult mai aproape decat credem. 

In „Agentii Babilonului", expertul in profetie biblica dr. David Jeremiah analizeaza profetiile, visele si viziunile prezentate in cartea Daniel, ne explica ce inseamna ele si ne arata modul in care se aplica azi lumii noastre, asa incat sa ne putem pregati mai bine pentru ceea ce urmeaza sa vina. 

Profetia este clara. Spiritul Babilonului este tot mai prezent in lume si visele lui Daniel ne dau indicii cum putem sa infruntam cosmarul care va incepe in curand. 

Pregateste-te! Sfarsitul este mai aproape decat crezi. 

CUPRINS 

Introducere 
CAPITOLUL 1. Ostaticul 
CAPITOLUL 2. Imparatul nu are somn 
CAPITOLUL 3. Colosul 
CAPITOLUL 4. Cei trei in cuptorul de foc 
CAPITOLUL 5. Omul-lup 
CAPITOLUL 6. Degetele lui Dumnezeu 
CAPITOLUL 7. Regele leu 
CAPITOLUL 8. Cuceritorul 
CAPITOLUL 9. Nebunul 
CAPITOLUL 10. Vestitorul 
CAPITOLUL 11. Arhanghelul 
CAPITOLUL 12. Sfarsitul 
Epilog: Mergand spre inceput 
Anexa: Agentul agentilor 
Multumiri 
Note 
Despre autor 

Introducere 

DE CE O CARTE DESPRE BABILON? 

In 1869 Charles Dickens scria celebrul sau roman „Poveste despre doua orase", care prezenta Parisul si Londra la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Era timpul Revolutiei franceze, cand strazile Parisului erau pline de sangele varsat de regimul de teroare din tara. 

Si Biblia ar putea fi numita o poveste a doua cetati: Ierusalimul si Babilonul. Ierusalimul, desigur, este capitala istorica a Israelului, poporul ales de Dumnezeu si viitoarea capitala a Imparatiei Sale vesnice. Pe de alta parte, Babilonul este cetatea pe care Biblia o foloseste in mod repetat ca simbol pentru rautatea lumii, fiind o cetate plina de decadenta, cruzime, abuz de putere si in special razvratire impotriva lui Dumnezeu. 

Babilonul a inceput ca Babel, cetatea infiintata de ambitiosul Nimrod in incercarea sa de a organiza primul guvern mondial care sa se opuna lui Dumnezeu (Gen. 11:1-9). Secole mai tarziu, armatele Babilonului au cucerit Ierusalimul si exilatii evrei au ajuns prizonieri in Babilon. 

Babilonul a cazut cu peste cinci secole inainte de Cristos, insa duhul lui a supravietuit in urmatoarele imperii mondiale, inclusiv Roma, oranduirea care L-a trimis la moarte pe Cristos si i-a persecutat pe primii crestini. In ciuda puterii sale, in cele din urma Imperiul Roman a cazut si el. Stim insa din profetiile biblice ca el va fi readus la viata in vremurile din urma. Dar, asa cum ne arata clar Apocalipsa, spiritul lui va fi acela al Babilonului, deoarece va continua ceea ce a inceput Nimrod – incercarea omenirii de a uzurpa autoritatea lui Dumnezeu. 

Celalalt oras, Ierusalimul, a fost cucerit de mai multe ori si a fost ocupat sau oprimat in cea mai mare parte a istoriei. Asadar, s-ar parea ca Babilonul, orasul omului, a fost mai puternic ca Ierusalimul, orasul lui Dumnezeu. Insa nu este asa. Da, Ierusalimul a fost persecutat, insa dintr-un motiv bun: persecutorii sai au fost o forma de disciplina menita a-l pregati pentru rolul sau viitor. Cartea Apocalipsa ne arata limpede ca in lupta indelungata intre aceste doua orase, Ierusalimul va avea victoria finala. Apocalipsa ne vorbeste despre distrugerea finala a Babilonului si despre faptul ca Ierusalimul va deveni capitala permanenta a Imparatiei vesnice a lui Dumnezeu. 

Asadar, intrebarea fireasca este de ce am ales sa scriu o carte despre o cetate rea care in cele din urma va suferi o infrangere zdrobitoare. Raspunsul este ca traim intr-o vreme caracterizata de duhul Babilonului si stim din profetiile biblice ca forta aceasta va continua sa creasca pana cand va stapani intreaga lume. Rolul acestei carti este de a ne ajuta sa ne pregatim pentru vremea aceea, despre care sunt convins ca e foarte apropiata. 

* * * 

BABILONUL DIN INTERIOR 

In nicio alta parte in Biblie nu avem o descrie mai clara a Babilonului ca in cartea lui Daniel. Cartea poarta numele autorului ei, unul dintre exilatii de seama dusi cu forta la Babilon atunci cand imparatul Nebucadnetar a cucerit Ierusalimul cu aproape sase secole inainte de Cristos. Un studiu al cartii Daniel este relevant deoarece ea prezinta o perioada istorica foarte asemanatoare culturii in care traim noi azi. Prima jumatate a cartii ne descrie ce fel de oameni ar trebui sa fim pentru a putea ramane puternici in fata viitorului pe care Dumnezeu il descopera in ultima parte a cartii. 
Am ales ca in acest studiu al cartii lui Daniel sa ma concentrez pe personajele care ne sunt prezentate. Acestia sunt „agentii" Babilonului. In Daniel intalnim doua tipuri de agenti umani. In primul rand, ii vedem pe oamenii rugaciunii si ai convingerilor ferme care-L cunosc pe Dumnezeu si refuza sa-si compromita credinta cedand cerintelor unei culturi corupte si pacatoase. In al doilea rand, vedem oameni plini de mandrie, depravati si care nu au nici un respect pentru vreun dumnezeu, fiind preocupati doar de slava si poftele lor. Cel mai important, Il intalnim pe Agentul agentilor – Dumnezeu Preainalt, care-Si exercita controlul suveran in fiecare moment al istoriei. 

Pe masura ce-i vom intalni pe acesti agenti, vom analiza viziunile profetice prezentate in cartea Daniel. Viziunile acestea ne arata doua tipuri de evenimente viitoare. Primul reprezinta evenimente viitoare care inca nu s-au petrecut atunci cand Daniel a scris despre ele, dar care acum s-au implinit in mod clar in istorie. Este istoria a patru imperii mondiale care s-au ridicat si au cazut exact asa cum a prezis Daniel. Al doilea reprezinta evenimente viitoare care inca urmeaza sa vina – un viitor intunecat si rau prevestitor care descrie ceea ce numim sfarsitul vremurilor, care va avea loc inainte ca slava lui Cristos sa umple lumea pentru totdeauna. Acuratetea profetiilor care s-au implinit ne ofera o incredere absoluta in ceea ce inca nu s-a implinit. 

Ambele aspecte ale profetiilor lui Daniel au o valoare imensa pentru noi azi. Ele aduc la lumina natura ciclica a istoriei si o proiecteaza in viitor ca sa ne arate cum trebuie sa traim in prezent astfel incat sa ne putem pregati pentru vremurile care urmeaza sa vina. De fapt toata cartea Daniel – atat portretele personale, cat si profetiile – ne arata de ce curajul, convingerea si dedicarea pentru rugaciune pe care le ilustreaza Daniel sunt la fel de importante azi cum au fost in vremea sa. 

Daniel insusi a trait intr-o perioada de mare necredinta intr-un imperiu care se balacea in bogatie, depravare, blasfemie si placeri – un imperiu care a adus distrugerea poporului lui Dumnezeu. Cei care au discernamant in a citi semnele vremurilor azi (Mat. 16:2-3) recunosc ca similaritatile intre Babilonul lui Daniel si cultura occidentala de azi sunt semne ca viziunile profetice intunecate ale lui Daniel apar la orizont. Singura cale prin care putem rezista este sa ne bazam pe puterea lui Dumnezeu, asa cum a facut Daniel, si sa decidem sa ne tinem tare de principiile neprihanirii. 

Cu mai multi ani in urma, Francis Schaeffer, ingrijorat de nelegiuirea tot mai mare din cultura occidentala, a scris o carte intitulata "How Should We Then Live?" [Cum ar trebui sa traim?] Acestei intrebari i se poate raspunde cu exemplele de curaj si convingeri puternice pe care le gasim in cartea Daniel. 

Barbatii evlaviosi precum Daniel si cei trei prieteni ai sai nu au impiedicat caderea Babilonului. Nu acesta a fost scopul lor. Insa ei au impiedicat propria lor cadere in compromis care i-ar fi putut duce la pierzanie impreuna cu Babilonul. Nu le-a fost deloc usor sa stea tare pentru credinta lor. A fost nevoie de mult curaj, convingere, credinta, rabdare si rugaciune. De acestea avem nevoie si noi azi pentru a ramane credinciosi Dumnezeului nostru intr-o generatie tot mai necredincioasa care merge pe calea distrugerii, precum a mers Babilonul. 

* * * 

STRUCTURA CARTII 

In cartea mea anterioara „Agentii Apocalipsei", am deschis fiecare capitol cu o naratiune fictiva referitoare la subiectul capitolului si l-am incheiat cu o prezentare a pasajelor scripturale care stau la baza povestirii. Se pare ca aceasta structura i-a ajutat pe oameni sa inteleaga cartea Apocalipsa intr-un mod nou, asa ca am decis sa adopt aceeasi abordare si in cartea de fata. 

Daca n-ai citit cartea „Agentii Apocalipsei", da-mi voie sa-ti explic de ce am folosit aceasta abordare. Partea fictiva a fiecarui capitol este menita sa stimuleze dorinta cititorului pentru adevarul scriptural prezentand drama si emotia inerente povestirilor biblice. A doua parte este menita sa separe realitatea de fictiune si sa faca aplicatii relevante pentru vietile noastre. Cu alte cuvinte, fictiunea aduce adevarul in inimile noastre, iar pasajele din Scriptura care stau la baza povestirii il aduce in mintile noastre. Rugaciunea mea este ca aceasta carte sa indeplineasca ambele obiective in viata ta. 

Dr. David Jeremiah 
toamna anului 2015

Editura: Imago Dei

Numar de pagini: 342

ISBN: 978-606-8314-31-0

Dimensiune coperta: 14.5 x 20.5 cm

Tip coperta: brosata

An aparitie: 2016

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-V: 9:00-20:00 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!