Relația dintre soț și soție – iată una dintre cele mai profunde relații dintre toate câte există. Cunoașterea și iubirea partenerului este o sursă nesecată de satisfacții, una dintre cele mai minunate experiențe ale existenței. Dar poate fi, de asemenea, și una dintre cele mai dificile și mai dureroase.
La baza acestui devoțional, ce te poartă printr-un întreg an calendaristic, stau cei peste 43 de ani de căsnicie ai lui Timothy și Kathy Keller. Devoționalul de față este un bun însoțitor al cărții deja îndrăgite Sensul căsniciei și ne inspiră, prin istorisirile cu tâlc, profunzimea și limpezimea interpretărilor scripturale, dar și prin îndemnurile la rugăciune din fiecare zi spre o căsnicie care să ne împlinească cu adevărat.
Vedem căsătoria ca pe o prietenie-cu-o-misiune. În timp ce căsniciile din antichitate și cele tradiționale acordau prioritate rolurilor de părinți, iar căsnicia modernă pune pe primul loc dorințele partenerilor romantici, noi susținem că împreună cu toți ceilalți factori, soții trebuie să fie cei mai buni prieteni. Cu toate acestea, prietenia trebuie să aibă ceva în comun; căsnicia creștină trebuie să aibă în comun dorința pentru creșterea spirituală și fiecare dintre soți trebuie să îl ajute pe celălalt să evolueze spiritual, să semene cât mai mult cu Hristos. Dacă avem ca obiectiv sfințirea, vom fi fericiți; dacă ne dorim în primul rând fericirea, le vom pierde pe amândouă.
Informatii conformitate produs