TOTUL ÎNCEPE CU O ALEGERE.
Dar, fără să-ți dai seama, acea alegere ajunge să te copleșească și să pună stăpânire pe tine. Ajungi să-ți iubești și să-ți urăști, în același timp, obiceiurile, iar ele încep să te definească. Dependența este un amestec ciudat între voință și robie ‒ alegi, dar apoi ești prins.
Durata de livrare: 24-48 ore
TOTUL ÎNCEPE CU O ALEGERE.
Dar, fără să-ți dai seama, acea alegere ajunge să te copleșească și să pună stăpânire pe tine. Ajungi să-ți iubești și să-ți urăști, în același timp, obiceiurile, iar ele încep să te definească. Dependența este un amestec ciudat între voință și robie ‒ alegi, dar apoi ești prins.
Totuși, schimbarea este posibilă prin ajutorul lui Dumnezeu și prin puterea Cuvântului Său. Aceste devoționale zilnice ne readuc aminte de Adevărul divin și ne ajută să-l aplicăm concret, chemându-ne să ne asumăm responsabilitatea față de propria dependență. Relația cu Dumnezeu aduce eliberare reală și ne oferă noi perspective pentru a ne reconstrui viața ‒ astfel încât să putem rămâne statornici pe termen lung.
„Deși scrie cu căldura inimii unui pastor, expertiza fermă a lui Dunham în domeniul dependențelor se face simțită. El reușește să îmbine cu grijă numeroșii factori care alcătuiesc acest fenomen complex, devenind astfel, pentru cititor, un prieten înțelept și de încredere — exact sprijinul de care au nevoie cei mai încercați.”
JONATHAN HOLMES, pastor în consiliere, Parkside Church,
Chagrin Falls, Ohio; director executiv, Fieldstone Counseling
„Călătoria schimbării este cel mai bine parcursă cu un prieten de încredere... Ai găsit un partener de încredere pentru acest drum. Nu umbla singur, te rog, citește această carte!”
CHRIS MOLES, consilier; autor, The Heart of Domestic Abuse (Esența abuzurilor domestice)
DAVID R. DUNHAM slujește persoanelor cu dependențe ca pastor în consiliere și ucenicie la Biserica Baptistă Cornerstone din Roseville, Michigan. De asemenea, el scrie și vorbește despre slujire, consiliere și dependență pentru Biblical Counseling Coalition (Coaliția Biblică de Consiliere).
Cuprins
Sfaturi pentru citirea acestui devoțional
Introducere
RESPONSABILITATE
ZIUA 1: Rușine, identitate și schimbare
ZIUA 2: Te poți schimba pentru că Dumnezeu te schimbă
ZIUA 3: Devii ceea ce te închini
ZIUA 4: A-ți iubi și a-ți urî obiceiul
ZIUA 5: Schimbând Împărățiile
ZIUA 6: Analizează-ți iubirile
ZIUA 7: Mormintele poftei
ZIUA 8: Analizează-ți atitudinea
ZIUA 9: Nu vă romantizați dependența
RELAŢIONARE
ZIUA 10: Cine este Dumnezeu?
ZIUA 11: Isus, Prietenul păcătoșilor
ZIUA 12: Ai credință?
ZIUA 13: Pe cine slujești?
ZIUA 14: Nu este vorba despre tine
ZIUA 15: Dușmanul tău spiritual
ZIUA 16: Anturajul pe care îl ai
ZIUA 17: O povară de purtat
RESTRUCTURAREA
ZIUA 18: Scoate-l afară
ZIUA 19: Avertisment declanșator
ZIUA 20: Mărturisește!
ZIUA 21: Fugi de ispită
ZIUA 22: Când nu poți evita ispita
ZIUA 23: Crescând în umilință
ZIUA 24: Găsirea unei noi bucurii
ZIUA 25: Puterea uimirii
RĂMÂNEREA
ZIUA 26: Nu te întoarce
ZIUA 27: Îngrijește-ți întreaga viață
ZIUA 28: Puterea recunoștinței
ZIUA 29: Tu Îi aparții lui Dumnezeu
ZIUA 30: Nu fugi de greutăți
ZIUA 31: Harul care rezistă
Concluzie
Mulțumiri
Note
An aparitie: 2025
Dimensiune coperta: 14,5 x 20,5 cm
Editura: Gramma.ro
ISBN: 9786306736133
Numar de pagini: 154
Tip coperta: brosata
Traducere: