![Poiana cu galaxii [1]](https://gomagcdn.ro/domains/gramma.ro/files/product/original/27310-2545-4085.jpg "Poiana cu galaxii [1]")
Un locuitor din satul românesc sau dintr-un oraș american n-ar putea pricepe fiorul care-mi străbate mie sufletul când mă gândesc la lăzile de gunoi! De fapt nici eu, ca vechi orășean de pe malul Bahluiului, n-am cunoscut acest sumbru fior decât în momentul când, acum câțiva ani, s-au instalat două lăzi pentru gunoi și în preajma blocului în care locuiesc, cam la zece metri distanță de balconul meu.
Durata de livrare: 24-48 ore
Cod Produs:
6175
Ai nevoie de ajutor?
0749105923
- Descriere
- Caracteristici
- Review-uri (0)
Un locuitor din satul românesc sau dintr-un oraș american n-ar putea pricepe fiorul care-mi străbate mie sufletul când mă gândesc la lăzile de gunoi! De fapt nici eu, ca vechi orășean de pe malul Bahluiului, n-am cunoscut acest sumbru fior decât în momentul când, acum câțiva ani, s-au instalat două lăzi pentru gunoi și în preajma blocului în care locuiesc, cam la zece metri distanță de balconul meu.
Nu știu cum sunt tomberoanele din alte orașe, dar cele numeroase din orașul meu sunt deocamdată niște lăzi urâte, mari, murdare, neacoperite, rău mirositoare, bâzâite de muște, mereu umplute cu resturi menajere stricate și gunoaie de tot felul.
Treptat, aceste lăzi au devenit totuși ținta și speranța acelei categorii de români nevoiași, care locuiesc în cocioabele de la marginile orașului. Ei cresc câte un porc - salvarea lor la vremea iernii și anume îl cresc cu resturile de pâine aruncate în lăzile de gunoi!
Am stat de vorbă cu unii dintre acești români nevoiași care colindă pe la aceste lăzi zilnic, în șir aproape neîntrerupt:
- Nimeni nu aruncă pâinea bună, am obiectat eu.
- E adevărat, mi s-a răspuns. Pâinea pe care o găsim e mucegăită. Dar dacă n-a ajuns încă mucegaiul la miez, spălăm mucegaiul de pe coajă și totul e bine!
- La ce vă folosesc resturile acestea? am întrebat cu frică pe alt român, după ce asistasem cu groază la scena când un bătrân a luat ceva din lada oribilă și a dus la gură.
- O, bineînțeles, le folosim numai pentru animale!
Da, românul are încă demnitate!
De atunci, cu ajutorul zeciuielii încredințate mie de câțiva creștini de peste graniță, printre altele am înființat un Fond - mai exact un plic cu hârtii de 10.000 lei (hârtie cu care poți cumpăra două pâini) pentru oamenii lăzilor. Așa e și scris pe plic: Pentru oamenii Lăzilor. Și port acest plic mereu cu mine. Dar ce înseamnă două pâini ocazionale într-o cocioabă a mizeriei permanente?! Da, înseamnă totuși un zâmbet, un semn de dragoste, o mică bucurie! Două pâini calde!
Unii dintre oamenii lăzilor umblă însoțiți de doi-trei câini. E vorba de câinii vagabonzi care trăiesc din puținele resturi ce cad pe dinafara lăzilor. Ei privesc la oamenii cu traista pe umăr și toiag cu cârlig la vârf ca la niste domni privilegiați care au șansa să scotocească în adâncul lăzilor; și așteaptă să li se arunce și lor ceva din acest adânc.
Odata am văzut o scenă care m-a copleșit de durere. Omul - Omul Lăzilor și-a lăsat toiagul rezemat și, făcând un salt, a sărit cu totul în interiorul lăzii și a dispărut, aplecându-se să scotocească. Câinele său, un dulău alb, suplu, isteț a încercat să-l urmeze dar n-a putut sări. Atunci a început să se rotească în jurul lăzii, gudurându-se, dând din coadă, scoțând scurte lătrături de bucurie, așteptare, speranță, privind mereu atent în sus, la gura lăzii. În sfârșit omul a apărut, a sărit afară din ladă și câinele l-a întâmpinat solemn, ațintindu-l cu o privire de maximă încordare Dar omul nici nu l-a luat în seamă. Nu i-a dat nimic. Nu găsise nimic. Și-a luat toiagul și a plecat mai departe în pelerinajul său, cu capul în jos, cu traista murdară pe umăr. Iar câinele l-a urmat resemnat, privind în pământ, cu coada între picioare.
I-am spus atunci lui Dumnezeu: „Doamne, nu mai pot! Vreau să evadez! Până la frumusețea Noului Ierusalim de pe Pământul Nou, Ceresc, Te rog, refugiază-mă acum într-o țară unde nu mișună oamenii și câinii lăzilor!”
Domnul m-a mângâiat blând și mi-a zis: „E bine să stai aici! Stai aici! Privește! Privește ruina! Plângi! Și transformă lacrimile în rugăciune! Transformă lacrimile în mărturie! Voi Îmi sunteți martori în diferite chipuri!”
Dar mai există un motiv care-mi inspiră ideea evadării:
La noi în Adunare este o bună organizare, se fac împărtășiri ale trăirilor duhovnicești, se cântă frumos. Sunt câțiva frați muzicieni, câțiva frați miloși, câțiva frați care se roagă sincer, vibrant, sensibil, fără rutina stereotipică. Ce părtășie înaltă!
Dar inima îmi tremură ori de câte ori e poftit la amvon musafirul de departe și în comunitatea noastra se perindă mulți. Musafirul vine jovial, glumeț, ilustru, cu traducător special. Ne distrează vorbind despre hobby-urile sale sau ale prietenilor și apoi ne oferă o evanghelie de departe: jovială, superficială, sclipind de har ieftin, care împinge spre alunecare în adormire, iresponsabilitate, compromis. Oare ce se va alege de mielușeii Casei Domnului?
Am făcut, fără să premeditez, un sondaj. L-am întrebat pe un tânăr creștin din adunare care va fi argumentul calificării sale pentru Cer, în fața Tronului de judecată al lui Cristos.
- Argumentul meu va fi că am crezut în iertarea Sa!
- Minunat, ca pas inaugural! Dar, ca Rezultantă finală, la capătul creșterii, la capătul alergării și dăltuirii pe Cale?...
Am sperat că tânărul îmi va răspunde: Temeiul intrării mele în Cortul lui Dumnezeu va fi ASEMĂNAREA mea cu Cristos! ( 2 Corinteni 3:18; 2 Petru 1:4) Dar nici nu-i trecuse prin minte așa ceva. Cu îngrijorare, am mai stat de vorbă, în timp, cu mulți creștini și creștine, de diferite vârste duhovnicești. Am primit numai răspunsuri superficiale, incipiente, departe de Ținta Rod al predicării unor mesaje inconsistente, joviale, superficiale. Vieți neschimbate, nesfințite! Lipsite de imperativul Țintei și Exigenței finale!
Să slujești casa Domnului protestând, înfruntând în vreun fel astfel de Mesaje?! Dar dacă o astfel de slujbă apare la urmă doar ca o inoportună insolență, deranjându-i inutil pe cei ce se simt bine atunci când ar trebui să se simtă rău?!
Da, e vremea duhului Laodiceii! Ca notă generală, pretutindeni, dragostea, vegherea, clarviziunea, discernământul, fidelitatea s-au mai estompat. Dacă n-ar fi așa, m-aș ruga Domnului să mă refugieze în alt loc!
Și totuși există chiar și acum, pentru cei ce plâng, un loc sigur de mângâiere: în Sfânta Sfintelor! În slujirea nu a casei Domnului, a poporului Său, ci a Domnului Însuși! Să ne păstrăm deci Dragostea și Direcția! Domnul are trebuință! Să-i dăm neîncetat Dragoste! A-L iubi pe Dumnezeu, a te rezema de El - e acum cea mai adâncă slujbă! El ne oferă o Surpriză: există în Sardes, totuși, câțiva oameni care nu și-au mânjit hainele! Să-i găsim, să umblăm împreună cu ei, îmbrăcați în alb!
Nu știu cum sunt tomberoanele din alte orașe, dar cele numeroase din orașul meu sunt deocamdată niște lăzi urâte, mari, murdare, neacoperite, rău mirositoare, bâzâite de muște, mereu umplute cu resturi menajere stricate și gunoaie de tot felul.
Treptat, aceste lăzi au devenit totuși ținta și speranța acelei categorii de români nevoiași, care locuiesc în cocioabele de la marginile orașului. Ei cresc câte un porc - salvarea lor la vremea iernii și anume îl cresc cu resturile de pâine aruncate în lăzile de gunoi!
Am stat de vorbă cu unii dintre acești români nevoiași care colindă pe la aceste lăzi zilnic, în șir aproape neîntrerupt:
- Nimeni nu aruncă pâinea bună, am obiectat eu.
- E adevărat, mi s-a răspuns. Pâinea pe care o găsim e mucegăită. Dar dacă n-a ajuns încă mucegaiul la miez, spălăm mucegaiul de pe coajă și totul e bine!
- La ce vă folosesc resturile acestea? am întrebat cu frică pe alt român, după ce asistasem cu groază la scena când un bătrân a luat ceva din lada oribilă și a dus la gură.
- O, bineînțeles, le folosim numai pentru animale!
Da, românul are încă demnitate!
De atunci, cu ajutorul zeciuielii încredințate mie de câțiva creștini de peste graniță, printre altele am înființat un Fond - mai exact un plic cu hârtii de 10.000 lei (hârtie cu care poți cumpăra două pâini) pentru oamenii lăzilor. Așa e și scris pe plic: Pentru oamenii Lăzilor. Și port acest plic mereu cu mine. Dar ce înseamnă două pâini ocazionale într-o cocioabă a mizeriei permanente?! Da, înseamnă totuși un zâmbet, un semn de dragoste, o mică bucurie! Două pâini calde!
Unii dintre oamenii lăzilor umblă însoțiți de doi-trei câini. E vorba de câinii vagabonzi care trăiesc din puținele resturi ce cad pe dinafara lăzilor. Ei privesc la oamenii cu traista pe umăr și toiag cu cârlig la vârf ca la niste domni privilegiați care au șansa să scotocească în adâncul lăzilor; și așteaptă să li se arunce și lor ceva din acest adânc.
Odata am văzut o scenă care m-a copleșit de durere. Omul - Omul Lăzilor și-a lăsat toiagul rezemat și, făcând un salt, a sărit cu totul în interiorul lăzii și a dispărut, aplecându-se să scotocească. Câinele său, un dulău alb, suplu, isteț a încercat să-l urmeze dar n-a putut sări. Atunci a început să se rotească în jurul lăzii, gudurându-se, dând din coadă, scoțând scurte lătrături de bucurie, așteptare, speranță, privind mereu atent în sus, la gura lăzii. În sfârșit omul a apărut, a sărit afară din ladă și câinele l-a întâmpinat solemn, ațintindu-l cu o privire de maximă încordare Dar omul nici nu l-a luat în seamă. Nu i-a dat nimic. Nu găsise nimic. Și-a luat toiagul și a plecat mai departe în pelerinajul său, cu capul în jos, cu traista murdară pe umăr. Iar câinele l-a urmat resemnat, privind în pământ, cu coada între picioare.
I-am spus atunci lui Dumnezeu: „Doamne, nu mai pot! Vreau să evadez! Până la frumusețea Noului Ierusalim de pe Pământul Nou, Ceresc, Te rog, refugiază-mă acum într-o țară unde nu mișună oamenii și câinii lăzilor!”
Domnul m-a mângâiat blând și mi-a zis: „E bine să stai aici! Stai aici! Privește! Privește ruina! Plângi! Și transformă lacrimile în rugăciune! Transformă lacrimile în mărturie! Voi Îmi sunteți martori în diferite chipuri!”
Dar mai există un motiv care-mi inspiră ideea evadării:
La noi în Adunare este o bună organizare, se fac împărtășiri ale trăirilor duhovnicești, se cântă frumos. Sunt câțiva frați muzicieni, câțiva frați miloși, câțiva frați care se roagă sincer, vibrant, sensibil, fără rutina stereotipică. Ce părtășie înaltă!
Dar inima îmi tremură ori de câte ori e poftit la amvon musafirul de departe și în comunitatea noastra se perindă mulți. Musafirul vine jovial, glumeț, ilustru, cu traducător special. Ne distrează vorbind despre hobby-urile sale sau ale prietenilor și apoi ne oferă o evanghelie de departe: jovială, superficială, sclipind de har ieftin, care împinge spre alunecare în adormire, iresponsabilitate, compromis. Oare ce se va alege de mielușeii Casei Domnului?
Am făcut, fără să premeditez, un sondaj. L-am întrebat pe un tânăr creștin din adunare care va fi argumentul calificării sale pentru Cer, în fața Tronului de judecată al lui Cristos.
- Argumentul meu va fi că am crezut în iertarea Sa!
- Minunat, ca pas inaugural! Dar, ca Rezultantă finală, la capătul creșterii, la capătul alergării și dăltuirii pe Cale?...
Am sperat că tânărul îmi va răspunde: Temeiul intrării mele în Cortul lui Dumnezeu va fi ASEMĂNAREA mea cu Cristos! ( 2 Corinteni 3:18; 2 Petru 1:4) Dar nici nu-i trecuse prin minte așa ceva. Cu îngrijorare, am mai stat de vorbă, în timp, cu mulți creștini și creștine, de diferite vârste duhovnicești. Am primit numai răspunsuri superficiale, incipiente, departe de Ținta Rod al predicării unor mesaje inconsistente, joviale, superficiale. Vieți neschimbate, nesfințite! Lipsite de imperativul Țintei și Exigenței finale!
Să slujești casa Domnului protestând, înfruntând în vreun fel astfel de Mesaje?! Dar dacă o astfel de slujbă apare la urmă doar ca o inoportună insolență, deranjându-i inutil pe cei ce se simt bine atunci când ar trebui să se simtă rău?!
Da, e vremea duhului Laodiceii! Ca notă generală, pretutindeni, dragostea, vegherea, clarviziunea, discernământul, fidelitatea s-au mai estompat. Dacă n-ar fi așa, m-aș ruga Domnului să mă refugieze în alt loc!
Și totuși există chiar și acum, pentru cei ce plâng, un loc sigur de mângâiere: în Sfânta Sfintelor! În slujirea nu a casei Domnului, a poporului Său, ci a Domnului Însuși! Să ne păstrăm deci Dragostea și Direcția! Domnul are trebuință! Să-i dăm neîncetat Dragoste! A-L iubi pe Dumnezeu, a te rezema de El - e acum cea mai adâncă slujbă! El ne oferă o Surpriză: există în Sardes, totuși, câțiva oameni care nu și-au mânjit hainele! Să-i găsim, să umblăm împreună cu ei, îmbrăcați în alb!
Editura: Carmel Print
Numar de pagini: 208
ISBN: 973-7738-12-8
Dimensiune coperta: 16 x 23 cm
Tip coperta: brosata
An aparitie: 2005
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Biblia pe intelesul copiilor
IDENTIO - PILDE. Joc de memorie cu pildele Domnului Isus
Rugaciunea - traieste uimirea apropierii de Dumnezeu
Eu spionez Invierea Domnului
Călătoria Creștinului pentru cei mici
![Carti - Printre ramuri [seria Casa legamantului, vol. 2]](https://gomagcdn.ro/domains/gramma.ro/files/product/medium/printre-ramuri-seria-casa-legamantului-vol-2-899406.png "Printre ramuri [seria Casa legamantului, vol. 2]")
Printre ramuri [seria Casa legamantului, vol. 2]
Biblia povesteste despre Isus
Povestea lui Peter Iepurașul
Magarusul care a purtat un rege
Gradina, perdeaua si crucea (seria: Povesti care spun adevarul)
Ordine in universul interior
