Să nu vrei să îți cunoști propria stare spirituală și să nu fii gata să o schimbi e o atitudine soră cu moartea spirituală.
Noi credem că, în aceste șapte scrisori, Domnul prezintă stări spirituale ilustrative, în care ne putem regăsi la timpul prezent, la un moment dat, atât la nivel personal ca oameni credincioși și slujitori ai Domnului, cât și la nivel colectiv ca parte a stării spirituale generale a bisericii locale din care facem parte.
Cu toate că aceste biserici locale din Asia Mică a secolului I își trăiau viața și își făceau lucrarea în același perimetru geografic relativ restrâns și erau contemporane, confruntându-se deci cu aceleași provocări în cadrul aceleiași societăți din același imperiu în care trăiau, stările lor spirituale erau diferite, iar în unele cazuri diametral opuse.
Finalul dătător de speranță și aducător de nădejde în posibilitatea primirii răsplătirilor divine, în urma biruinței, al fiecărei scrisori, și mai cu seamă al scrisorilor adresate celor două biserici ale căror stări spirituale sunt dintre cele mai deplorabile, și anume Sardes și Laodicea, ne uimește.
Oamenii spun „Speranța moare ultima”, însă în scrisorile Apocalipsei putem citi printre rânduri „Speranța sau nădejdea în Dumnezeu nu moare niciodată”, câtă vreme sunt împlinite cerințele Sale.
Daniel Mureșan locuiește în Brașov, slujește ca păstor și, împreună cu soția lui, este binecuvântat de Domnul cu șase copii și șase nepoți. Cu ajutorul Domnului, a mai publicat: Inima și mâinile păstorului (2013), Orfanii lui Dumnezeu (2015), Vindecările divine (2016), Duhule vino! (2018), Profilul robului lui Hristos: mijlocitor și profet (2019), Suferința împreună cu Evanghelia (2020), Isus - Învingătorul demonilor (2020), Vorbirea în limbi noi (2020), Profilul robului lui Hristos: păstor și reformator (2021), Mană în pustiu (2021), Miere din stâncă (2021), Lumină pe cărare (2021).