50,00 Lei   42,50 Lei

O inivitație în lumea emoțională a psalmilor cu registrul lor negativ și pozitiv, ca fereastră spre inima lui Dumnezeu

In stoc

Durata de livrare: 24 ORE

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 21425 Ai nevoie de ajutor? 0749105923
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

O inivitație în lumea emoțională a psalmilor cu registrul lor negativ și pozitiv de sentimente, ca fereastră spre inima lui Dumnezeu și chemare la trăirea deplină a umanității noastre.


„Strigătul sufletului este o carte care dă de gândit. Ne invită să ne acceptăm emoţiile, să realizăm că nu suntem singurii care avem parte de ele şi, în final, să străbatem drumul pe care emoţiile îl vor preschimba într-o întâlnire cu Dumnezeu, menită să ne transforme vieţile. Mesajul ei nu este nici pe departe stăpânirea sentimentelor, ci explorarea tainei vieţii noastre emoţionale, ca mijloc de a-L cunoaşte mai profund pe Domnul.” (din Prefaţă)


Emoţiile sunt o componentă definitorie a fiinţei umane. Putem fugi, îngroziţi de ele, încercând să le îngropăm cât mai adânc în noi prin activităţi, adicţii sau reprimări, ori putem să le exacerbăm rolul şi locul, devenind obsedaţi de ceea ce simţim şi de întrebarea de ce simţim aşa ceva. Ne putem petrece viaţa încercând să trăim anumite emoţii, care ne fac plăcere, sau controlând alte emoţii, pe care le considerăm negative sau ne îngrozesc.


Strigătul sufletului ne invită să privim emoţiile umane dintr-o perspectivă inedită: ca pe ceva care, deşi este trăit în plan orizontal, reflectă ceva despre planul vertical, despre relaţia cu Dumnezeu. Mai mult, nu numai că luptele noastre emoţionale dificile aruncă lumină asupra relaţiei cu Dumnezeu, dar ele chiar sunt o fereastră prin care descoperim o părticică din inima lui Dumnezeu. Cartea se bazează pe 4 premise de bază: că emoţiile nu sunt amorale, ci reflectă lupte interioare; că efortul nostru nu trebuie să se îndrepte spre transformarea emoţiilor negative în pozitive, ci spre problema mai profundă a relaţiei cu Dumnezeu şi semenii; că în cartea biblică a Psalmilor găsim un ghid fascinant pentru universul lăuntric al inimii omului, care ne descoperă în culori cât se poate de vii viaţa emoţională a lui Dumnezeu; şi, cel mai important, că toate emoţiile, inclusiv cele întunecate, ne dezvăluie un crâmpei din caracterul lui Dumnezeu.


În acest scop, autorii – un psiholog iscusit şi un teolog de renume – şi-au dat mâna pentru a parcurge cartea Psalmilor prin prisma relaţiilor. Mânia nejustificată sau justificată, anxietatea distructivă şi teama constructivă, invidia şi gelozia, dragostea, disperarea născută din abandon, speranţa restaurată, dispreţul degradant şi dispreţul sfânt, dezgustul ruşinii şi paradoxul ei – devin rând pe rând o fereastră deschisă nu doar spre inima noastră şi a semenilor noştri, dar şi spre inima lui Dumnezeu, o fereastră în care ceea ce vedem ne îmbie la viaţă, speranţă şi aşteptare cu încredere a unei lumi mai bune.




Dan B. Allender –  M. Div. la Westminister Theological Seminary; doctorat în psihologia consilierii la Universitatea de Stat din Michigan. A predat Consiliere Biblică la Grace Theological Seminary (1983-1989) şi în programul de masterat pentru consiliere biblică al Universităţii Creştine din Colorado, Denver. În prezent, este președintele Mars Hill Graduate School din Seattle, Washington și profesor de consiliere. Este frecvent invitat ca vorbitor la conferinţe naţionale şi internaţionale pe tema recuperării în urma abuzului sexual, sau despre dragoste şi iertare. Dintre cărţile publicate amintim: O inimă rănită, Calea spre vindecare, Şi copiii cresc părinţi. Împreună cu prof. Longman Tremper a mai scris: Aliaţi intimi, O dragoste îndrăzneaţă şi  Un ţel îndrăzneţ.


Tremper Longman III –  Ohio Wesleyan University (B.A.), Westminster Theological Seminary (M.Div.), şi Yale University (M.Phil.; Ph.D.). Este specialist în Vechiul Testament şi a predat timp de 17 ani la Westminister Theological Seminary din Philadelphia. Dintre cărţile academice, menţionăm comentariile la Eclesiastul, Cîntarea cântărilor, Daniel şi Naum, Introducere în Vechiul Testament (cu Ray Dillard), şiInterpretarea Psalmilor. De asemenea, a fost coordonatorul echipei de traducere a cărţilor poetice pentru versiunea New Living Translation (Tyndale) a Bibliei. În prezent este profesor de VT la Westmont College şi se ocupă de istoria Israelului, genurile literare în lumina literaturii Orientului Mijlociu şi lucrează la comentarii la Cartea Proverbelor şi Ieremia.

Editura: Peregrinul

Numar de pagini: 256

ISBN: 978-606-92995-0-0

Dimensiune coperta: 16,5 x 23,5 cm

Tip coperta: brosata

An aparitie: 2011

Traducere: Camelia Conțac

Scrie un review


Suport clienti L-V: 9:00-18:30 I S: 10:00-14:00 I D: Inchis

0749105923 office@gramma.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!