Oglinda deformata. Reflectii asupra naturii omului

Reflecţii despre natura omului din perspectivă teologică şi psihologică, precum şi confluenţa dintre teologie şi psihologie.

John White afirmă clar, încă din Prefaţă, că îşi propune să răspundă la întrebarea vitală - Cine şi ce este omul? şi fără un răspuns adecvat la această întrebare, psihologia nu va putea să-l ajute cu adevărat pe cel ce caută o soluţie pentru problemele lui, prin intermediul ei, nici măcar o versiune încreştinată a psihologiei. Pentru a repara ceva, trebuie să înţelegi cum funcţionează şi la ce serveşte acel ceva. Acelaşi principiu se aplică şi pentru repararea fiinţei umane. De aceea în primul capitol, White analizează în contrast comparativ perspectiva iudeo-creştină şi cea umanistă despre om şi conchide că oricât ar fi de înaltă concepţia umanistă, ea este totuşi una inferioară celei propuse de Scriptură. Orice definire a omului ca fiinţă superioară în univers nu se poate compara cu definirea omului ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, chiar dacă azi, după Cădere, acest chip ar putea fi comparat cu ceea ce se vede într-o oglindă deformată. În al doilea capitol, White discută ceea ce el susţine că este o carenţă majoră a psihologiei: nevoia de religie a omului.

El analizează modul în care credinţele moniste (New Age, animismul, spiritismul etc.) au ajuns să fie folosite alături de psihologie sau în locul tehnicilor acesteia, pentru a-l ajuta pe om, fiind în mod nejustificat neglijată complet propunerea iudeo-creştină veche de mai bine de 2.000 de ani. Capitolul trei analizează ce se întâmplă când creştinii adoptă valorile seculare şi recurg la paradigme şi tehnici încreştinate, dar care au la bază o concepţie străină şi inadecvată despre om - ce este, cum funcţionează şi la ce serveşte.

White analizează fascinaţia şi complexele pe care ştiinţa le creează în mulţi creştini şi îndeosebi atracţia pentru psihologie, mai ales pentru psihologia populară. Aşa se face că în consilierea creştină, deşi limbajul folosit sună creştineşte, frecvent abordarea are mai degrabă la bază ideile psihologiei decât conceptele biblice despre om şi problemele sale. Iar lucrul acesta, susţine White, este o pierdere imensă pentru cel consiliat şi pentru ajutorul de care are nevoie şi pe care l-ar putea primi. În ultimul capitol autorul ia nemijlocit în discuţie nevoia fundamentală a omului, foame lui după Dumnezeu şi modul în care sfinţenia lui şi întâlnirea cu ea ne transformă. El trezeşte în noi foamea după o asemenea întâlnire şi ne sugerează cum ne putem bucura de binecuvântarea ei.

Dincolo de beneficiul evident al cărţii pentru cei interesaţi de relaţia dintre psihologie şi creştinism şi pentru cei implicaţi în consilierea creştină, cartea este o invitaţie accesibilă şi tulburătoare, adresată nouă, tuturor, să ne întrebăm cine suntem, care este rostul nostru în lume şi cum şi unde căutăm soluţia pentru problemele care ne frământă.

John White (1954—2002), medic psihiatru, a servit in ultimii ani ca pastor al unei biserici locale si profesor universitar asociat la Universitatea Manitoba, Canada, fiind de origine britanic. In tinerete a activat ca misionar medical, iar apoi ca secretar general al IFES (International Fellowship of Evangelical Students) din America Latina. A scris peste 25 de carti si a fost un orator cautat, invitat la numeroase conferinte si seminarii.