Preocupat să urmărească mișcarea Duhului dincolo de granițele patriei noastre, profesorul Andreiescu ne-a surprins plăcut, oferindu-ne o nouă carte de istorie penticostală, una universală de data aceasta, intitulată Istoria Bisericii sub semnul minunilor, misiunilor și apocalipsei. Citind-o, călătorim înapoi în timp, împreună cu autorul, ca să ne întâlnim mai întâi cu Domnul Isus Hristos, Marele nostru Apostol, urzitorul mântuirii noastre, cel care dă sens istoriei, ca apoi, după Rusalii, să ne reîntoarcem prin istorie până în zilele noastre călăuziți, asemenea magilor, nu de o stea, ci de Duhul. Periplul prin veacuri demult apuse și prin spații geografice, unele chiar exotice și despre care puțini au auzit, este fascinant. Uneori ai impresia, precum în călătoriile misionare din Fapte, că autorul face parte și el din echipele apostolice care străbat planeta și istoria de la un capăt la altul, conduse de Duhul Sfânt, pentru a schimba fața lumii și a aduce speranță în cele mai întunecate cotloane ale planetei Pământ.
-Ghiță Rițișan