Simion Buzduga s-a născut la Vicovu de Sus, Suceava. A compus versuri şi muzică încă din copilărie. A colaborat cu diverşi interpreţi de muzică creştină, precum Nicu Wagner, Emil Chioreanu şi alţii.
Este prezbiter în Biserica Penticostală „Maranata” din Rădăuţi şi profesor de religie la şcoli generale şi licee din localitate.
Volum de poezii pentru copii şi tineri.
Recomand această carte tuturor lucrătorilor cu copiii şi cu tinerii ca pe o unealtă de nelipsit în pregătirea programelor cu aceştia pentru slujirea în biserică. De asemenea, o recomand tuturor părinţilor care doresc ca odraslele lor să devină nişte lucrători destoinici în via lui Cristos.
- Samuel-Cristian Muica, lucrător cu copiii
Recomand cu bucurie acest volum de poezii, fiind deplin încredinţat că va fi o adevărată binecuvântare pentru toţi credincioşii care îndrăgesc poezia.
- Nicu Wagner, interpret şi compozitor
Din poezia Crinii mântuirii
Cand ne sărută razele iubirii,
Noi, crinii gingaşi, candid răsărim
Din aşternutul cald al nemuririi,
Cu haine albe să ne-mpodobim.
Făuritoru-n miez de primăvară
Ne-a tors, ţesut din lut şi din culori
Boboci şi flori ce scânteie comoara,
Crâmpei de rai mirific de splendori.
Formăm un rond zâmbind în vis şi soare,
Înveselim grădina Domnului
Petale albe, roze-n sărbătoare,
Când înflorim în roua cerului.
Imaculaţi rămânem şi-n furtună,
Vibrăm şi-n ropotul de ploi târzii…
Să inspirăm tânjiri după cunună,
Veşmântul alb al dragostei dintâi.